MENIU

Circulația pe Podul Prieteniei se reia din 18 decembrie pe ambele sensuri. Prefectura Giurgiu a făcut anunțul

Circulația pe Podul Prieteniei se reia din 18 decembrie pe ambele sensuri

Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse se reia începând cu data de 18 decembrie pe ambele sensuri și va fi deschisă pe toată durata sărbătorilor. Anunțul a fost făcut de Prefectura Giurgiu care a subliniat că lucrările vor fi reluate în zonă începând din data de 8 ianuarie.

”Autorităţile bulgare, prin intermediul Centrului Comun de Contact, informează că la data de 18 decembrie 2025 traficul pe Podul ”Prieteniei” Giurgiu - Ruse va fi restabilit în ambele sensuri, inclusiv pe tronsonul reparat al Podului”, anunţă, joi seară, Prefectura Giurgiu.

Potrivit reprezentanților instituției, lucrările de construcţie pe tronsonul de 320 de metri închis în prezent în direcţia României sunt aproape de finalizare, iar în perioada sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, toate tipurile de vehicule vor putea circula fără restricţii.

”Eliminarea restricţiilor de circulaţie va asigura o trecere sigură şi cât mai comodă pentru călători”, a mai transmis Prefectura Giurgiu.

Lucrările de construcţie şi instalare sunt programate să reînceapă, pe data de 8 ianuarie 2026, pe următorii 320 de metri ai Podului, pe banda de circulaţie spre Republica Bulgaria.

Mai multe articole despre:
circulatie podul prieteniei sarbatori