MENIU

A murit cu zile la Spitalul Bagdasar-Arseni

Spitalele din România, captive în imperiul bacteriilor. O nouă anchetă publicată de Gazeta Sporturilor scoate la lumină cazul unei tinere de 36 de ani care a murit infectată cu două microorganisme, după o operație de hernie cervicală efectuată la Spitalul Bagdasar-Arseni, din Capitală. Asta la mai bine de un an de la tragedia din Colectiv, în care zeci de tineri au murit din cauza infecţiilor nosocomiale.

Georgiana Maxim, o tânără de 36 de ani din Braşov, care ducea o viaţă sportivă, s-a internat pe 5 decembrie la Bagdasar-Arseni. Medicul a asigurat-o că de Anul Nou va fi refăcută, însă femeia nu și-a mai revenit niciodată. În urma unor investigaţii, medicii de acolo i-au pus diagnosticul ”Hernie de disc cervicală C6-C7” şi au decis că trebuie operată.

„Sunteţi tânără, vom face o incizie frumoasă, care nu se va vedea, vom pune un grefon. Dansăm de Revelion și facem tumbe!”, i-ar fi spus medicul.

După intervenţie, însă, starea ei s-a înrăutăţit.

,,S-a întâmplat ceva. Nu-mi simt deloc piciorul stâng. Și am furnicături în corp”, îi spune Georgiana mamei, în timp ce era transportată în salon.

Tânăra a vrut să îşi liniştească mama şi a rugat-o să o fotografieze pentru a le arăta tuturor cum va învinge boala. O boală pe care mama sa a aflat ulterior că nu a avut-o niciodată. Din biletul de ieșire din spital primit de rude după decesul Georgianei reiese că tânăra a suferit un şoc septic după ce a fost infectată atât cu Clostridium, cât și cu Stafilococul Auriu.

Într-o declarație telefonică, Florin Bica, purtător de cuvânt al Spitalului Bagdasar-Arseni, a declarat că:

„Din punct de vedere clinic, decesul a survenit, nu în urma unei infecții, ci în urma unei hemoragii cerebrale. Cazul este la Institutul medico-legal pentru stabilirea exactă a diagnosticului de deces. Infecția cu Stafilococ Auriu bronșică s-a constatat doar la o singură probă de secreție bronșică, la celelalte a fost negativă, și, deci, repet, a fost o infecție pulmonară, dar confirmată dintr-o singură probă.”

Moartea Georgianei vine după ce, în cazul răniților de la „Colectiv”, Spitalul Bagdasar-Arseni a menţionat zero infecţii nosocomiale în raportul oficial.