MENIU

A apărut jocul care îi învață pe copii să se apere de pedofili

Mai multe școli din Olanda mizează pe un joc de masă pentru copii, cu scopul de a-i învăța să spună "nu" pedofililor, într-o țară unde poliția a primit anul acesta un număr dublu de denunțuri pentru abuzuri asupra minorilor față de anul trecut, informează Agerpres care citează EFE.

Inspirat dintr-un joc de masă cu căsuțe și figurine pe care trebuie să avanseze, copilul este astfel avertizat despre limitele sexuale. Obiectivul este de a-i învăța pe copii ce tipuri de contacte sunt normale, despre abordările de pe rețelele sociale, sau ce înseamnă dacă antrenorul său de fotbal îi cere să-și scoată lenjeria intimă.

Obiectivul acestui joc educativ este de a-i învăța pe copii să distingă între ceea ce este "normal, rău, sau confuz și de a-i fi mai ușor să vorbească despre aceste lucruri cu un adult", a declarat creatoarea jocului, Petra Duijzer.

Duijzer a precizat că a primit de la o școală olandeză suma de 10.000 de euro pentru a dezvolta jocul 'Safe Kids' și de a pregăti mai mulți angajați sociali pentru "a nu comite greșeli" când lucrează cu copiii.

Deocamdată jocul se află în fază de testare, în așteptarea avizului Ministerului Învățământului din Olanda.

Într-un raport publicat în octombrie, poliția olandeză a asigurat că a primit aproximativ de 12.000 denunțuri de pedofilie și pornografie infantilă, dublu față de anul 2015, care sunt investigate de 11 echipaje diferite.

Mai multe articole despre:
null