MENIU

Așa arată documentul pro-căsătoriile gay semnat de Dăncilă și alți pesediști

Premierul Viorica Dăncilă a explicat, sâmbătă, votul favorabil pe care l-a dat în 2015 în Parlamentul European, pe raportul ce prevedea inclusiv căsătoriile gay.

Viorica Dăncilă a semnat în Parlamentul European, în 2015, împreună cu alți 20 de eurodeputați români celebrul raportul "privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință", al cărui autor este italianul Pier Antonio Panzeri.

După cum se poate vedea mai jos, printre ideile asumate de Viorica Dăncilă și ceilalți pesediști se află și criticile dure la adresa țărilor care au desfășurat referendumuri prin care se interzice căsătoria între persoanele de același sex:

"consideră regretabil rezultatul referendumului din Croația din decembrie 2013, care a aprobat interzicerea prin constituție a căsătoriei între persoane de același sex; evidențiază faptul că un astfel de referendum va avea loc în Slovacia în februarie 2015; consideră regretabil faptul că parlamentul fostei Republici iugoslave a Macedoniei analizează în prezent posibilitatea adoptării unei legi ce interzice prin constituție căsătoria între persoane de același sex; subliniază faptul că astfel de evoluții contribuie la un climat de homofobie și discriminare".

De asemenea, raportul asumat de Viorica Dăncilă "consideră că drepturile fundamentale ale persoanelor LGBT pot fi mai bine protejate dacă aceste persoane au acces la instituții juridice precum concubinajul, parteneriatul civil sau căsătoria".

Premierul Viorica Dăncilă s-a prezentat sâmbătă, în jurul 8:45, la liceul Jean Monnet din Capitală, pentru a vota la referendumul pentru familie 2018. Ea a declarat că a votat „pentru valorile în care crede". Ulterior, Dăncilă a dat explicații pentru semnătura sa:

„Este raportul domnului Antonio Panzeri. Acolo se spunea faptul că îndemna instituţiile să se gândească legat de căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Eu cred că românii se pot gândi. Categoric da (am citit raportul – n.r.). Citiţi-l bine şi o să vedeţi. V-am spus despre ce este vorba. Instituţiile şi statele membre să se gândească referitor la căsătoriile între persoanele de acest sex. Fiecare stat are dreptul să aibă o opinie şi am votat pentru deoarece aşa este democraţia", a declarat Viorica Dăncilă, la Focşani.

Raportul care poate fi văzut aici a trecut de Parlament după ce 390 din cei 638 de votanți prezenți la Strasbourg s-au declarat în favoarea acestuia.

Pe lângă votul primit de la Viorica Dăncilă, raportul a fost votat și de Victor Boștinaru (PSD, S&D), Maria Grapini (PC, S&D), Dan Nica (PSD, S&D), Norica Nicolai (PNL, ALDE), Ioan-Mircea Pașcu (PSD, S&D), Claudia Țapardel (PSD, S&D) sau Ciprian Tănăsescu (PSD, S&D).

Mai jos ideile votate de Viorica Dăncilă despre dreptul minorităților sexuale:

Drepturile persoanelor LGBTI

159. consideră regretabil faptul că 78 de țări incriminează încă homosexualitatea, 7 dintre acestea prevăzând pedeapsa cu moartea (Arabia Saudită, Nigeria, Mauritania, Sudan, Sierra Leone, Yemen, Afganistan, Iran, Maldive și Brunei) și 20 de țări incriminează încă identitățile transgen; condamnă cu fermitate recrudescența recentă a legilor discriminatorii și consideră că practicile și actele de violență împotriva persoanelor bazate pe orientarea lor sexuală și pe identitatea de gen nu ar trebui să rămână nepedepsite; încurajează monitorizarea atentă a situației din Nigeria, Uganda, Malawi, India și Rusia, unde legi noi sau evoluții juridice recente amenință grav libertatea minorităților sexuale; își reafirmă sprijinul pentru activitatea neîntreruptă depusă de Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului în scopul combaterii acestor legi și practici discriminatorii și, în general, pentru activitatea ONU cu privire la această chestiune;

160. sprijină ideea conform căreia SEAE ar trebui să acorde prioritate acțiunilor în acest domeniu și să acorde o atenție specială situațiilor în care pedeapsa cu moartea este în vigoare și/sau în care persoanelor LGBTI sunt supuse torturii și relelor tratamente, condamnând aceste practici în conformitate cu Orientările UE privind pedeapsa cu moartea și Orientările UE privind tortura și alte pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante;

161. salută adoptarea în 2013 a Orientărilor UE pentru promovarea și protejarea respectării tuturor drepturilor omului pentru persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgen și intersexuale (LGBTI); invită SEAE și Comisia să ridice problema drepturilor persoanelor LGBTI în dialogurile politice și cele privind drepturile omului cu țări terțe și în forumurile multilaterale; subliniază că este important ca Comisia și SEAE să ridice în continuare problema drepturilor persoanelor LGBTI în dialogurile politice și cele privind drepturile omului și să utilizeze IEDDO pentru sprijinirea organizațiilor care apără drepturile persoanelor LGBTI, oferindu-le capacitatea de a contesta legile homofobe și transfobe și discriminarea împotriva persoanelor LGBTI, sensibilizând publicul larg cu privire la discriminarea și violența cu care se confruntă persoanele de diferite orientări sexuale și identități de gen și furnizând asistență de urgență (inclusiv ajutor psihosocial și medical și asistența pentru mediere și reintegrare) celor care au nevoie de un astfel de sprijin;

162. ia act de legalizarea căsătoriilor sau a uniunilor civile între persoane de același sex într-un număr din ce în ce mai mare de țări din lume (17, până acum); încurajează instituțiile UE și statele membre să contribuie în continuare la reflecțiile asupra recunoașterii căsătoriilor sau a uniunilor civile între persoane de același sex ca o chestiune politică, socială, și legată de drepturile omului și drepturile civile;

163. solicită Comisiei și OMS să elimine tulburările de identitate de gen de pe lista tulburărilor mentale și de comportament; solicită Comisiei să își intensifice eforturile în vederea eliminării clasificării în termeni patologici a identităților transsexuale; încurajează statele să asigure proceduri rapide, accesibile și transparente de recunoaștere a genului, care să respecte dreptul la autodeterminare;

164. salută sprijinul politic din ce în ce mai puternic acordat ideii de a elimina obligativitatea sterilizării pentru recunoașterea juridică a genului, după cum s-a exprimat Raportorul special al ONU privind tortura, și susține faptul că aceste cerințe ar trebui să fie tratate și urmărite ca o încălcare a dreptului la integritate corporală și a dreptului la sănătate sexuală și reproductivă;

165. salută anularea în octombrie 2013 a legii din Republica Moldova, care interzicea „propagarea altor relații decât cele legate de căsnicie și familie", și invită Lituania și Rusia să urmeze exemplul Moldovei; consideră regretabil rezultatul referendumului din Croația din decembrie 2013, care a aprobat interzicerea prin constituție a căsătoriei între persoane de același sex; evidențiază faptul că un astfel de referendum va avea loc în Slovacia în februarie 2015; consideră regretabil faptul că parlamentul fostei Republici iugoslave a Macedoniei analizează în prezent posibilitatea adoptării unei legi ce interzice prin constituție căsătoria între persoane de același sex; subliniază faptul că astfel de evoluții contribuie la un climat de homofobie și discriminare; subliniază faptul că este mare nevoie de o mai bună protecție a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor LGBTI, inclusiv prin adoptarea de dispoziții legislative referitoare la infracțiunile bazate pe ură și la combaterea discriminării și solicită autorităților naționale să condamne ura și violența pe criterii de orientare sexuală, identitate de gen sau exprimare a genului; consideră că drepturile fundamentale ale persoanelor LGBT pot fi mai bine protejate dacă aceste persoane au acces la instituții juridice precum concubinajul, parteneriatul civil sau căsătoria.

Mai multe articole despre:
Viorica Dăncilă