MENIU

65 de refugiați ajunși pe mare din Irak, Pakistan și Afganistan au cerut azil în România

Cei peste 60 de cetățeni străini, care au fost depistați de Garda de Coastă la bordul unei ambarcațiuni pe Marea Neagră, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie, fiind ulterior aduși în Portul Constanța, au solicitat acordarea unei forme de protecție internațională din partea statului român, fiind cazați în centrele speciale, potrivit unui comunicat de presă transmis luni de Inspectoratul General pentru Imigrări (I.G.I.).

Polițiștii de imigrări au preluat, la sfârșitul săptămânii trecute, de la Poliția de Frontieră, 65 de persoane depistate de Garda de Coastă la bordul unei ambarcațiuni ce sosise în rada Portului Constanța, pe Marea Neagră, în cursul serii de 27 noiembrie, informează un comunicat de presă al IGI.

"În urma activităților desfășurate, s-a stabilit că grupul este format din 31 de bărbați, 11 femei și 23 de copii, care au declarat că sunt din Irak, Pakistan și Afganistan și pentru că toate persoanele au solicitat acordarea unei forme de protecție internațională din partea statului român, acestea au fost cazate în centrele din administrarea IGI, unde vor parcurge procedura de azil. Pe întreaga perioadă a procedurii de azil, solicitanții beneficiază de măsuri de asistență materială, financiară, medicală, consiliere psihologică și juridică de specialitate, acces la piața forței de muncă, activități de adaptare culturală", precizează sursa citată.

De la începutul anului și până în prezent, peste 4.600 de persoane au solicitat acordarea unei forme de protecție internațională din partea statului român, cei mai mulți fiind din state precum Irak, Siria, Pakistan, Afganistan.