MENIU

350.000 de copii români suferă de această afecţiune. Prea puţini ajung la medic!

350 de mii de copii români au probleme cu vezica urinară, dar numai câteva sute dintre ei sunt duşi de părinţi la medic. Se întâmplă asta fie pentru că adulţii cred că tulburările se rezolvă în timp, fie pentru că părinţilor le este ruşine să vorbească despre asta. Medicii atrag însă atenţia că netratată, incontinenţa urinară poate duce la afectarea gravă a rinichilor. Tocmai de aceea, doctorii cer implementarea unui program de prevenţie la nivel naţional.

Ianis s-a născut cu o malformaţie la coloană. În timp, boala i-a afectat creierul şi aparatul urinar. Până la şapte ani a făcut şapte intervenţii chirurgicale, dar nu l-au ajutat prea mult. Copilul e ţintuit în scaunul cu rotile, iar vezica urinară îi este golită cu ajutorul unei sonde.

Mama sa povesteşte: "La trei, patru ore trebuie sondat. Nu simte, face totul pe el. Este greu pentru el pentru că tot îi ţin pamperşi. Am ajuns la pamperşi pentru adulţi că nu-i mai vin cei de copii".

Tulburările de continenţă urinară sunt frecvente la copii, dar părinţii nu cer ajutorul medicilor. Dacă un copil mai mare de trei ani face pipi pe el în timpul zilei sau unul mai mare de cinci ani în timpul nopţii, trebuie consultat de urgenţă de medic.

Beatrice Bunea, medic chirurg Spitalul Marie Curie, a explicat, pentru Realitatea TV: "Se prezintă cei care au malformaţii grave, în jur de 100, 150 de copii. Ceilalţi trăiesc aşa toată viaţa. Se obişnuiesc prin a fi uzi şi consideră un lucru normal fără să se adreseze medicului".

În lipsa tratamentului, rinichii lor se deteriorează.

Şeful de secţie nefrologie Spitalul Marie Curie, Mihaela Bălgrădean, spune: "Transplantul renal nu este eficient. În condiţiile în care noi am transplanta un rinichi, situaţia ar fi aceeaşi pentru vezica urinară".

La Spitalul Marie Curie, din Capitală, există singurul laborator din ţară, unde copiilor le poate fi prescris tratamentul necesar. Doctorii specialişti spun că ar trebui înfiinţate astfel de centre şi în Constanţa, Craiova, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara.