MENIU

3 polițiști și un jandarm, luați în vizor de ANI: ce suspiciuni au inspectorii de integritate

Jocuri de noroc

Trei polițiști și un jandarm sunt acuzați de Agenția Națională de Integritate (ANI) că nu și-au declarat venituri în valoare de zeci de mii de lei care - spun inspectorii agenției - ar fi fost obținute din jocuri de noroc, potrivit unui comunicat al instituției. Inspectorii de integritate  îi acuză pe cei patru funcționari publici de fals în declarații sau existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul instituției. 

Agenția Națională de Integritate a constatat indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații sau existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate, în cazul a 4 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:

 
HONGU MIHAI,
 
fost Funcționar public cu statut special (agent de poliție) în cadrul Poliției Stațiunii Târgu Ocna – I.PJ. Bacău
 
 
 AVERE NEJUSTIFICATĂ ȘI SESIZARE PARCHET 
 
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 92.897 Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către HONGU MIHAI, în perioada exercitării funcției publice.
 
Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Bacău, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către HONGU MIHAI, în perioada exercitării funcției publice.
 
Agenția Națională de Integritate a sesizat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către HONGU MIHAI a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 21.104 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
SCORȚAN CRISTINEL-CORNELIU,
 
Funcționar public cu statut special
(subcomisar de poliție) în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române
 SESIZARE PARCHET
 
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către SCORȚAN CRISTINEL-CORNELIU a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 72.771 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
 
OPREA ADRIAN,
 
fost Cadru militar cu funcție de conducere (comandant pluton) în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Mihail Kogălniceanu” Constanța
 
SESIZARE PARCHET
 
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către OPREA ADRIAN a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum 42.110 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
 
VELICI RICHARD-COSMIN,
 
Funcționar public cu statut special (polițist) în cadrul Direcției Generale de Poliție a Mun. București – Inspectoratul General al Poliției Române
 SESIZARE PARCHET
 
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de VELICI RICHARD-COSMIN a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum 44.086 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
 
 
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.