MENIU

24 IANUARIE ar putea fi declarată ZI LIBERĂ

<p>24 IANUARIE ar putea fi declarată ZI LIBERĂ</p>

24 IANUARIE ar putea fi declarată zi liberă. Ziua de 24 IANUARIE este supranumită MICA UNIRE şi rămâne în istorie ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, la 1859.

24 IANUARIE. O sută zece senatori şi deputaţi din toate partidele au semnat o nouă propunere legislativă pentru ca ziua de 24 ianuarie să fie declarată sărbătoare legală şi deci, zi liberă.

"Considerăm anormal ca ziua de 24 IANUARIE să fie un simplu prilej de discursuri, o zi a cărei semnificaţie profundă în devenirea noastră naţională şi statală să se piardă cu trecerea timpului. (...) Recunoaşterea ca sărbătoare legală este un gest simbolic care conferă acestei sărbători statutul bine meritat.", susţin iniţiatorii legii.

ZILE LIBERE 2014. Semnatarii au cerut ca propunerea lor să fie discutată în regim de urgenţă. Demersul pare a fi susţinut chiar şi de preşedintele Traian Băsescu, dar şi de primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, de către preoţi şi academicieni. O altă iniţiativă legislativă, depusă tot la Senat, în vacanţa parlamentară, vizează modificare Codului Muncii şi adăugarea unei noi sărbători legale. 24 de senatori şi deputaţi, majoritatea conservatori, propun ca ziua Înălţării Domnului să fie declarată zi liberă.

"Este nevoie urgentă de adoptarea unei propuneri legislative care să declare Ziua Înălţării Domnului-Ziua Eroilor ca zi nelucrătoare. (...) În acest fel vom marca după cuviinţă importanţa publică a Zilei Înălţării Domnului, ca zi de aleasă cinstire a eroilor care s-au jertfit pentru apărarea credinţei strămoşeşti şi a ţării!!", susţin iniţiatorii.

ZILE LIBERE 2014. Doar în sesiunea trecută, şase asemenea propuneri de lege au fost respinse tot de Parlament, iar ziua de 24 IANUARIE se doreşte liberă din 2010, dar nici până în prezent parlamentarii nu au ajuns la vreo înţelegere.

Românii au în prezent 13 zile pe an, declarate sărbători legale.

Mai multe articole despre:
vot zi liberă 24 ianuarie Mica Unire