Ce pensie primeşte Nadia Comăneci din partea României. Suma este fabuloasă Nadia Comăneci (56 de ani), câştigătoarea a 9 medalii la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976 şi Moscova 1980, primeşte din partea României o pensiei de 13.149 lei pe lună.
"Noul DNA pentru magistrați", inspirat din Inchiziție. Verdict necruțător al fostului șef al CCR Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a criticat înființarea secției speciale ce va anchetă magistrații, operaționalizată prin OUG de Guvernul Dăncilă, în ciuda avertismentelor de la Comisia de la Veneția.
Metoda care te ajută să dormi ca un bebeluş. Nu se ştia acest lucru până acum Îmbrăcămintea din lână purtată în pat reprezintă un remediu mult mai eficient contra insomniei în comparaţie cu soluţia număratului oilor, sugerează un studiu realizat în Australia, citat joi de Press Association.
Toamnă capricioasă. Vremea se schimbă radical. Când lovesc ploile şi ce ne aduce luna NOIEMBRIE Surprize uriaşe de la meteo, în următoarele săptămâni! Află, din materialul următor, cum va fi vremea până la începutul lunii noiembrie. Prognoza meteo este oferită de Administraţia Naţională pentru Meteorologie.
3 zodii care se întorc la fosta iubire, în 2019. Trecutul nu le dă pace 2019 va fi un an al schimbărilor intense și drastice pentru mai multe semne zodiacale. 2019 va simboliza, în unele cazuri, revenirea la vechile obiceiuri pentru 3 din cele 12 zodii ale horoscopului.
A intrat în spital înarmat cu un cuțit. Ce-a urmat Un tânăr de 23 de ani a fost pedepsit joi de către judecători, după ce a intrat cu un cuţit într-o unitate medicală din Iaşi.
Academia SRI își reclamă opt doctori pentru plagiat Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" a depus opt noi sesizări privind suspiciuni de plagiat în teze de doctorat susținutechiar în instituția aflată în subordinea SRI, potrivit unei anchete jurnalistice realizate de pressone.ro. Patru dintre cei suspectaţi de plagiat sunt ofițeri superiori din SRI şi SPP, un om de afaceri și chiar un fost vicepreședinte ANAF.
Percheziţii la domiciliul persoanelor care ar fi agresat jandarmi la protestul DIASPOREI Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au făcut, joi, percheziții la domiciliile a trei persoane suspectate că au agresat jandarmi la protestul din 10 august, anunță Poliția Capitalei.
Programul "Prima Casă", schimbare de maxima importanță Senatul ar putea lua în discuţie o schimbare majoră în ceea ce priveşte programul "Prima casă". Este vorba de posibilitate ca şi cei care şi-au cumpărat locuinţe prin acest program să poată renunţa la contract, prin procedura dării în plată.
O artistă celebră, internată de urgenţă într-o clinică de psihiatrie Cântăreaţa şi actriţa americană Selena Gomez a fost spitalizată după o cădere nervoasă, de două ori în ultimele două săptămâni, iar, în prezent, se află într-o clinică pentru tratarea tulburărilor mintale, potrivit tmz.com.
Iaşiul, asaltat de pelerini. Peste 8.000 de credincioşi, la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă joi dimineaţa în procesiune în jurul Catedralei Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi depusă într-un baldachin special amenajat. Peste 8.000 de credincioşi au format o coadă de peste 2,5 kilometri, aşteptând să se închine.
Doliu în lumea actoriei: Celebra actriță din "Star Trek" suferea de o boală necruțătoare După o luptă de patru ani cu cancerul ovarian, Celeste Yarnall a murit la vârsta de 74 de ani, în locuința sa din Westlake Village, California.
Ce noutăți aduce legea pensiilor. Vârsta de pensionare scade cu 6 ani în cazul mamelor cu 3 copii Legea pensiilor, adoptată miercuri de Guvern și contestată de analiștii economici ca fiind o "bombă cu ceas" pentru bugetele din anii viitori, vine cu o serie de noutăți, pe lângă noua formulă de calcul.
Anunț de ultimă oră despre combinatul siderurgic de la Galaţi Anunt important despre combinatul siderurgic de la Galaţi.
Tom Hardy, probleme după filmările deja celebrului "Venom" Filmul cu supereroi "Venom" se dovedeşte deja un hit pentru iubitorii universului Marvel, însă protagonistului, actorul britanic Tom Hardy, acest film i-a lăsat un gust uşor amar pentru că scenele sale favorite, ce însumează aproximativ 40 de minute, nu au fost incluse la editare în versiunea finală a peliculei ce a fost lansată săptămâna trecută, conform publicaţiei britanice The Telegraph.
Zodiile care pierd totul până la sfârşitul anului. Ajung la sapă de lemn! Sfârșitul anului 2018 se apropie cu pași repezi, iar acest lucru reprezintă o oportunitate pentru a pune sub lupă momentele cele mai importante, care au avut un impact semnificativ asupra fiecăruia. Chiar dacă mai sunt aproape trei luni până la încheierea anului, încă se mai pot întâmpla multe, bune sau rele. Unii pot avea parte de cele mai bune lucruri, în timp ce alții se pot confrunta cu pierderi și eșecuri.
Un oraș important din România pregătește construirea unui aeroport internaţional Un oraș important din România pregătește construirea unui aeroport internaţional.
Răsturnare de situaţie în cazul violatorilor de la Topoloveni Răsturnare de situație! Violatorii de la Topoloveni au ajuns în arest! Asta după ce au contestat decizia primei instanțe, care li se păruse prea dură, prin care erau plasați în arest la domiciliu.
Singura legumă care ucide bacteriile şi previne formarea celulelor canceroase. Tu o consumi? Considerat regele legumelor sărace în carbohidraţi, broccoli, legumă verde cu gust şi aspect de conopidă, are o valoare nutritivă şi alimentară ridicată şi un conţinut bogat în glucide, vitamine şi săruri minerale.
Cum să faci murăturile PERFECTE. Ce greşeai până acum Pe lângă savoarea bine-cunoscută, murăturile sunt o adevărată farmacie la borcan. Prin conservare, ele își păstrează vitaminele și chiar dobândesc ceva mai multe proprietățile curative, spun unii specialiști.
Procurorul lui Greblă a fost eliberat, oficial, din funcţia de şef la Antifraudă Decizia privind eliberarea din funcție a șefului DLAF, Marius Vartic, procurorul care l-a anchetat pe Toni Greblă, a fost publicată în Monitorul Oficial. Până la numirea unui nou șef, interimatul postului va fi asigurat de un director de departament din DLAF, anunţă Mediafax.
Bursele în stare de şoc, Bursa de Valori Bucureşti n-a scăpat de uraganul din Wall Street Şcoul bursier din Statele Unite a lovit, joi, bursele europene și asiatice. Acţiunile europene au deschis ziua la cel mai redus nivel din ultimele 20 de lun, potrivit Bloomberg. Şi Bursa de Valori Bucureşti s-a înscris în trend şi a închis cu scăderi. Semnalul declinului a venit de pe Wall Street-ul american.
Anca Boagiu, audiată la DNA Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor în guvernul Boc, a ajuns, joi dimineața, la sediul DNA.
Orașul din România care a primit o finanțare importantă. Este primul din Europa de Est Centrul Cultural Clujean a primit o finanţare europeană în valoare de 5.8 milioane de euro, a scris realitateadecluj.net.
Alt tip Accident rutier // Șofer bulgar rănit, după ce s-a răsturnat cu tirul Accident rutier // Șofer bulgar rănit, după ce s-a răsturnat cu tirul în apropiere de Negru Vodă, după ce a piedut controlul volanului.
Imagini socante Povestea terifiantă a femeii care şi-a injectat ulei pentru gătit în faţă. Motivul a şocat! Există oare vreo femeie care să nu-şi fi dorit să fie mai frumoasă, într-un anumit moment al vieţii? Când eşti şi o persoană faimoasă, supusă în orice moment presiunii publicului care se aşteptă să te vadă ca scoasă din cutie, lucrurile se complică... Atenţie, imaginile sunt şocante şi vă pot afecta emoţional!
Cafea fabuloasă la tine acasă. Ce să adaugi pentru un gust minunat. Nici nu te-ai fi gândit Orice început de zi înseamnă cel puţin o cafea pentru majoritatea adulţilor, iar de felul în care este preparată depinde de gustul care te trezeşte şi care îşi oferă un plus de energie.
Beneficii pentru frumuseţe ale uleiului de măsline Uleiul de măsline este considerat unul dintre cele mai sănătoase uleiuri naturale pe care să le incluzi în alimentația zilnică, dar poate fi folosit și pentru îngrijirea pielii și a părului.
Urmează o nouă minivacanță Românii vor avea parte de o nouă minivacanță de 3 zile, la sfârşitul lunii noiembrie.
Cum au votat românii din diaspora la referendum. Câți au spus NU Românii din diaspora au votat la referendum masiv pentru opțiunea DA, mult peste media națională.