MENIU

Vremea se schimbă la 180 de grade. Cum arată prognoza meteo pentru trei zile

Marţi vremea devine instabilă şi răceşte în toată ţara, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13...14 grade în Moldova şi estul Transilvaniei şi 24...25 de grade în Lunca Dunării. Vor fi ploi pe arii extinse, mai ales averse cu tunete, fulgere şi vânt, la început în Banat, Oltenia, Transilvania şi Moldova, iar spre seară şi în sud şi sud-est.

BUCUREŞTI
 
Şi în Capitală vremea se răceşte, astfel că la amiază nu vor fi mai mult de 23 de grade. Norii se înmulţesc după-amiaza când se vor semnala averseposibil însoţite de descărcări electrice.

MUNTE

Şi la munte vreme instabilă şi mai rece decât până acum. Vor cădea averse cu tunete, fulgere şi vânt, pe arii extinse în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi jumătatea sudică a Carpaţilor Orientali. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp,  izolat 30...40 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul zonelor montane, ploile se vor semnala pe arii restrânse şi vor fi, în general, slabe cantitativ. Catre dimineata, în zona înaltă, vor fi precipitaţii mixte. La amiază vor fi 12 grade la Păltiniş, 13  la Predeal, 12 în Semenic, Sinaia şi Arieşeni şi 7 sus pe Ceahlău.

REGIUNI

În regiunile intracarpatice vreme în răcire şi instabilă: cu averse, descărcări electrice şi vânt intens, de scurtă durată, si cu maxime ce nu mai trec de 20 de grade. 19 grade la Timişoara, 18 la Oradea, Baia Mare şi Cluj Napoca şi 13…14 grade în estul Transilvaniei.

În sud cu aproximativ 10 grade mai puţin la amiază faţă de ieri: 22 de grade la Drobeta Turnu Severin, 23 la Craiova şi Alexandria, 21 la Buzău şi 25 la Giurgiu. Plouă încă de dimineaţă în Oltenia, dar până seara va ploua şi în Muntenia.

În Dobrogea ziua începe bine, dar se schimbă pe parcurs. Cerul se înnorează, la amiază nu vor fi mai mult de 22 de grade la Tulcea şi 21 la Constanţa, iar seara vin şi aversele.

În Moldova vreme în răcire şi instabilă. Averse, tunete, fulgere, vân şi maxime ce mai ajung la 20 de grade doar în sudul regiunii.  La Iaşi şi Bacău 16…17 grade, iar la Suceava 14 grade.
 
PROGNOZA METEO PE 2 ZILE

Mâine în vest, sud şi centru vremea devine rece pentru această perioadă. Temperaturile maxime, la nivelul întregii ţări vor fi cuprinse între 12…13 grade în nordul Moldovei şi în depresiunile transilvane şi 20 de grade în sudul Olteniei. Cerul va fi temporar  noros în jumătatea de est a ţării și în zona montană, unde local va ploua, iar izolat, în Muntenia, cantitățile de apă vor mai depăşi 15 l/mp. La munte vor fi precipitații mixte, iar în restul teritoriului ploile, slabe cantitativ, se vor semnala doar izolat. Pe parcursul zilei vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, iar pe creste va sufla tare.

Răcirea vremii continuă şi în Bucureşti. De la cele 9…11 grade din zori, la amiază sperăm la cel mult 16 grade. Cerul va fi noros şi temporar va ploua.

Joi ploile se răresc şi doar în prima parte a zilei în estul țării, cu totul izolat va ploua slab.Vântul va avea intensificări în regiunile estice, central  și la munte, dar va slabi în intensitate către seară. Temperaturile maxime cresc uşor şi vor fi cuprinse între 12 grade la Suceava şi în depresiuni și 21 de grade în sudul Olteniei.

Şi bucureştenii au parte de o zi de joi frumoasă. În jur de 6 grade dimineaţa şi 18…19 la amiază.

Mai multe articole despre:
meteo prognoza meteo pentru trei zile