MENIU

Vremea extremelor în București. Vineri, 18 grade. Sâmbătă - lapoviță și ninsoare

Foto arhivă Inquam

Locuitorii Capitalei vor avea parte de vreme de primăvară și toamnă în decurs de doar 48 de ore. Vineri, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar sâmbătă maxima scade până la 5 grade. Sâmbătă, precipitaţiile slabe, sub formă de ploaie, se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Regimul termic prognozat pentru Bucureşti în următoarele două zile se va schimba radical, iar după o zi de vineri cu valori termice maxime de până la 18 grade va urma ca sâmbătă acestea să scadă la cel mult 5 grade Celsius, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Prognoza de specialitate relevă faptul că, în intervalul 5 martie, ora 14:00 - 6 martie, ora 8:00, vremea va fi deosebit de caldă în orele amiezii, când se vor înregistra 17 - 18 grade Celsius. Cerul, mai mult senin în mare parte a intervalului, se va înnora treptat spre sfârşitul acestuia. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări după-amiaza şi seara, cu viteze la rafală de până la 45 km/h, în timp ce temperatura minimă va fi de 1 - 3 grade Celsius.

Începând de sâmbătă, de la ora 8:00 până la ora 16:00, vremea va deveni închisă, iar în prima parte a zilei, temporar se vor semnala precipitaţii slabe sub formă de ploaie, cu tendinţă de transformare în lapoviţă şi ninsoare.


Mai multe articole despre: