MENIU

Vremea 30 iulie - Val de caniculă peste România - Cod Galben

Canicula

Un val de caldura se afla peste Romania si se vor inregistra temperaturi foarte ridicate.

Astazi, vremea va fi calduroasa în cea mai mare parte a ţarii, caniculara dupa-amiaza pe arii extinse în Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei şi local în Dobrogea şi în sudul Banatului. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatura-umezeala (ITU) va atinge sau va depaşi pragul critic de 80 de unitaţi în regiunile sudice, sud-estice şi local în restul teritoriului. Cerul va fi variabil, cu înnorari temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descarcari electrice şi intensificari de scurta durata ale vântului, în Maramureş, local în Crişana, Transilvania, Moldova, în zonele montane şi posibil în Banat. Izolat cantitaţile de apa vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindina. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 şi 38 de grade. ***

In Bucuresti, vremea va fi calduroasa, caniculara dupa-amiaza, când disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi variabil, mai mult senin în primele ore ale intervalului, iar vântul va sufla slab pana la moderat. Temperatura maxima va fi de 37...38 de grade. ***

La munte, vremea va fi în general instabila. Cerul va fi variabil, local cu înnorari temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descarcari electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Izolat cantitaţile de apa vor fi însemnate şi vor fi condiţii de grindina. Valorile termice vor fi în creştere faţã de intervalul anterior. ***

La mare, vremea va fi calduroasa în cea mai mare parte a litoralului. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatura-umezeala (ITU) va depaşi, pragul critic de 80 de unitaţi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorari noaptea când, trecator, vor fi averse şi descarcari electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificari asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 22 şi 23 de grade. Temperatura apei marii va avea valori de 25 - 27 de grade. 

Mai multe articole despre: