MENIU

Zonele în care va mai ninge în ţară. Prognoza meteo pe trei zile

Temperaturile maxime continuă să crească, dar informarea emisă de meteorologi ne anunţă să o să avem parte de vreme în general închisă, cu precipitaţii pe arii extinse în jumătatea de sud şi cu caracter local în rest. În sud şi în sud-est vor predomina ploile, în centrul Moldovei şi la munte vor fi mai ales ninsori, iar în rest, izolat, se vor semnala precipitaţii mixte.

Se va depune polei, în prima parte a zilei în Muntenia şi pe spaţii mai restrânse în Dobrogea şi în sudul Moldovei, apoi izolat şi în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în regiunile sudice, sud-estice şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor fi cuprinse între minus 3 şi 7 grade cu plus.

Şi în Bucureşti vremea continuă să se încălzească, astfel că la amiază vor fi 1...2 grade. Cerul va fi noros şi temporar se vor semnala precipitaţii, predominant sub formă de ploaie. În prima parte a zilei vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. 

Vremea se încălzeşte şi la munte, temperaturile maxime devenind specifice acestei peroade din an. Cerul va fi noros şi se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, la început în Munţii Banatului şi Carpaţii Meridionali apoi şi în rest. Izolat se va depune polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare pe creste. La amiază vor fi 5 grade la Păltiniş unde stratul de zăpadă măsoară 9 cm, tot 5 grade şi la Predeal unde sunt 5 cm de zăpadă, zero la Semenic unde sunt doar 4 cm de zăpadă,  3 grade în Sinaia unde s-au depus 29 de cm, 4 grade la Stâna de Vale unde sunt 16 cm de zăpadă şi minus 1 grad sus pe Ceahlău unde sunt 13 cm de omăt.

Joi, vremea se menţine în general închisă, iar valorile termice se vor situa în jurul celor caracteristice acestei perioade. Temperaturile maxime pornesc de pe la zero grade în depresiunile transilvane, în nordul şi centrul Moldovei şi se opresc la 7 grade pe litoral. Se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a teritoriului. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie în sud-est, ninsori în nordul şi centrul Moldovei, în zonele montane şi submontane şi mixte în restul ţării. Pe spaţii restrânse, cu precădere dimineaţa se va depunde polei. Vântul va avea unele intensificări în est şi în sud-est.

Vreme închisă şi cu ploi şi în Capitală joi. Dimineaţă în jur de zero grade, 3…4 la amiază şi vânt cel mult moderat.

Vineri vremea va fi uşor mai caldă decât ar fi normal în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime, pozitive în toată ţara, trec frecvent de 5 grade în sud-vest şi sud, şi ajung chiar la 7 grade în sudul Banatului.  Cerul va fi temporar noros, însă doar izolat vor cădea precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ninsoare, în Maramureş, Munţii Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali. Către seara înnorările se vor accentua şi precipitaţiile se vor extinde dinspre vest. Vântul va avea intensificãri în zona montană înaltă, unde trecător va spulbera zăpada. În zonele joase de relief izolat se va aşterne ceaţa.

Şi pentru bucureşteni meteorologii promit o zi de vineri cu ceva nori, vânt moderat şi 3…4 grade cu plus la amiază.