MENIU

Ploi, ninsori în ţară şi maxime de 12 grade în Bucureşti. Prognoza meteo pentru începutul săptămânii

Ploi abundente şi temperaturi modeste. Prognoza meteo pe trei zile

Ploile nu se opresc nici luni, iar vremea devine rece pentru ultima decadă a lunii aprilie, în vest, centru şi nord. La munte cad tot precipitaţii mixte, iar în zona înaltă vor predomina ninsorile. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp, iar vântul va sufla mai tare în Oltenia, nordul Moldovei şi la munte. În aceste condiţii temperaturile maxime pornesc de la 7...8 grade în nordul teritoriului şi în zona deluroasă din vest şi se opresc la 17 grade în sudul extrem.

BUCUREŞTI

Peste zi bucureştenii au parte tot de nori, ploi, vânt cu unele intensificări şi cel mult 16 grade la amiază.

MUNTE

La munte vor cădea precipitaţii mixte, iar în zona înaltă vor predomina ninsorile. Local se vor depăşi 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp, iar vântul va avea intensificări locale. Vremea se răceşte şi aici, astfel că la amiază vor fi 4 grade la Păltiniş, 7 la Predeal, 2 la Semenic, 6 la Sinaia,  3 la Arieşeni şi 2 grade sus pe Ceahlău.

REGIUNI
 
În regiunile intracarpatice vreme rece şi fără soare, cu ploi pe arii relativ extinse care, izolat, pot lăsa şi peste 30 l/mp. La munte precipitaţiile vor fi mixte. Maximele zilei, sub norme cu 7-8 grade, vor fi cuprinse între 8 şi 11 grade.

În sud tot vreme închisă şi cu ploi, izolat, însemnate cantitativ. Este puţin mai cald decât în regiunile intracarpatice, dar tot sub norme: 13 grade la Drobeta Turnu Severin, 15 la Craiova şi Călăraşi, 14 la Ploieşti şi Buzău şi 17 la Giurgiu.

Acelaşi tabloul şi în Dobrogea: vreme instabilă şi doar 15 grade la Tulcea şi Constanţa.

Nici Moldova nu face excepţie. Plouă peste tot, mai ales în partea de nord a regiunii şi este frig : 8 grade la Suceava, 11 în Bacău şi 14 la Focşani şi Galaţi.

VREMEA PE 2 ZILE

Marţi tot vreme rece, cu temperaturi maxime cuprinse între 7…8 grade în estul Transilvaniei  și 15 grade la Timişoara, Drobeta Turnu Severin şi Craiova. Pe arii relative extinse din sud, est și centru va ploua, iar la munte, mai ales în zona Carpaților Meridionali și Orientali vor cădea precipitaţii mixte. La altitudini mai mari va ninge, iar sud-est cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla cu putere mai ales la munte.

În Bucureşti şi mai rece decât azi, nori şi ploi. De la cele 7 grade din zori, la amiază nu sperăm la mai mult de 12 grade.

Miercuri cerul se înseninează şi vremea se încălzeşte, dar dimineaţa rămâne tot rece când local în nord, centru și în zona submontană și pe spații mai mici în rest se va aşterne bruma. Temperaturile maxime trec de 15 grade în aproape toată ţara, cu excepţia depresiunilor şi ajung la 21 grade în sud.