MENIU

Vine vara! Prognoza meteo pentru următoarele trei zile

Vremea continuă să se încălzească marţi  în cea mai mare parte a ţării, astfel că termometrele vor indica 20 de grade pe litoral şi 31 de grade în Banat şi în Lunca Dunării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, unde pe arii restrânse se vor semnala averse posibil însoție de fenomene electrice și vânt. Vântul va avea intensificări temporare în sudul şi estul teritoriului.

În București urmează încă o zi frumoasă și caldă cu aproximativ 29 de grade la amiază. Vântul va sufla cel mult moderat.

Și la munte va fi o zi în general frumoasă şi mai caldă decât ar fi normal. Norii apar mai ales în a doua parte a zilei şi la începutul nopţii, când se vor semnala averse cu tunete, fulgere și vânt, local în Carpaţii Meridionali, pe spaţii restrânse în Carpaţii Orientali şi izolat în rest. La amiază vor fi 23 de garde la Stâna de Vale, 21 la Predeal, 20 la Păltiniș, 18 la Sinaia, 17 la Semenic și 15 sus pe masivul Ceahlău.


La mare vremea va fi în general frumoasă şi relativ caldă. Cerul va fi variabil, iar spre seară se va degaja complet de nori. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 22 de grade, iar apa mării va avea între 16 şi 19 grade, cu cele mai ridicate valori în zona deltei.


În regiunile intracarpatice urmează o zi de vară cu maxime mai mari de 25 de garde chiar și în depresiuni. Cel mai cald va fi în Câmpia de Vest, 30…31 de grade la Timișoara, Arad și Oradea. După-amiaza, cu totul  izolat este posibil să plouă sub formă de aversă.

Și în sud este vreme calda pentru această dată, cu maxime cuprinse în general între 28 și 30 de grade, chiar 31 în Lunca Dunării. Cerul este variabil și doar la deal și la munte după-amiaza, se așteaptă averse izolate. 

Vreme predominant însorită și în Dobrogea, cu maxime în creștere : 25 de garde la Tulcea și 21 la Constanța.

Zi de vară și în Moldova. Termometrele vor indica la amiază 25 de grade la Suceava, 28 la Iași, 27 în Bacău, Focșani și Galați. În zona montană sunt șanse de averse după-amiază.

Miercuri, va fi mai cald decât ar fi normal în cea mai mare parte a ţării. Norii apar mai ales după-amiaza şi seara, în vest şi nord unde, pe spaţii restrânse, vor fi averse cu tunete și fulgere. În restul teritoriului, ploi slabe de scurtă durată, vor fi posibile numai cu totul izolat. Vântul va avea intensificări în sudul Banatului, nordul Moldovei şi la munte, iar trecător şi în celelalte regiuni. Temperaturile maxime trec de 25 de grade în aproape toată țara, cu excepția litoralului unde vor fi 20…22 de grade șo ajung la 31 de grade la Timișoara.

În București avem marţi de parte de cer variabil vânt moderat ce se va domoli spre seară și o maximă de 27 de grade.

Vremea caldă și frumoasă continuă și joi. Cerul va fi variabil şi doar izolat, în vest, nord şi la munte, vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări în sudul Banatului, pe litoral şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi în general între 25 și 30 de grade, ușor mai coborâte tot pe litoral, 21..22 de grade.

O zi de joi caldă pentru bucureșteni. Cerul va fi în general senin, vântul va sufla slab și moderat, iar termometrele vor indica la amiază 27…28 de grade.

Mai multe articole despre:
munte Bucureşti meteo mare vremea prognoză meteo regiuni