Date oficiale. România traversează cea mai friguroasă periodă de luna MAI din ultimii 50 de ani
România traversează cea mai friguroasă perioadă de mai din ultimele cinci decenii, temperaturile fiind chiar și cu 15 grade mai mici decât normalul perioadei.
Dacă în mod normal, la această dată, ar fi trebuit să fie peste 25 de grade Celsius în termometre, la Târgu Jiu, de exemplu, sunt doar 13, iar atmosfera aduce mai degrabă a toamnă. E înnorat, bate vântul şi nici vorbă de vreme de tricou., potrivit Gazeta de Sud. De altfel, a plouat în mare parte din ţară. Sudul României este sub atenţionare cod galben de vreme rece şi vânt puternic.
Duminică, la nivel naţional, temperaturile maxime se vor încadra între 12 şi 22 de grade. Din punct de vedere al precipitaţiilor, acestea se vor face resimţite în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi doar pe spaţii mici în rest. Zilele de duminică, luni şi marţi vor aduce intensificări de vânt în toată ţara.
De la mijlocul săptămânii viitoare, meteorologii se aşteaptă ca temperaturile să treacă de 25 grade.