MENIU

Război în Ucraina, ziua 1520. „Nu vorbește pentru Marea Britanie!” Trump îl pune la punct pe Prințul Harry privind rolul SUA în conflict - LIVE TEXT

Război Ucraina/ Foto: Profi Media

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că Prince Harry „nu vorbește în numele Regatului Unit”, după ce acesta a cerut o implicare mai puternică a SUA în sprijinul Ucrainei. Între timp, războiul din Ucraina a ajuns în ziua cu numărul 1520. 

Afirmația a fost făcută pe 23 aprilie, în cadrul unui eveniment la Casa Albă, acolo unde Trump a fost întrebat de jurnaliști dacă declarațiile prințului sunt potrivite. „Prințul Harry - ce mai face? Transmiteți-i salutările mele. Cred că știu un lucru: nu vorbește în numele Regatului Unit, asta e sigur. Cred că eu vorbesc pentru Marea Britanie mai mult decât el, dar îi apreciez sfatul”, a spus liderul american, potrivit publicației The Kyiv Independent.

Reacția vine după ce Prințul Harry a făcut declarații în timpul unei vizite surpriză în Ucraina, unde a participat la Kyiv Security Forum. În discursul său, acesta a subliniat necesitatea unui rol mai ferm al Statelor Unite, fără a-l menționa direct pe Trump.

„Statele Unite au un rol unic în această situație, nu doar datorită puterii lor, ci și pentru că, atunci când Ucraina a renunțat la armele nucleare, America a fost parte a garanțiilor privind respectarea suveranității și granițelor sale”, a afirmat Harry.

Acesta a descris momentul actual drept „un moment pentru leadership american”, îndemnând Washingtonul să își respecte obligațiile internaționale și să contribuie activ la stabilitatea globală.

Totodată, Prințul Harry a lansat un apel către președintele rus, Vladimir Putin, cerând încetarea războiului.

„Nicio națiune nu are de câștigat din pierderile de vieți omenești pe care le vedem. Încă există un moment -  acum - pentru a opri acest război și a preveni suferința suplimentară, atât pentru ucraineni, cât și pentru ruși”, a declarat acesta.