MENIU

Cod portocaliu de furtuni cu grindină, cod galben de instabilitate atmosferică și vânt. Temperaturile scad periculos de mult - HARTA

Cod portocaliu de furtuni cu grindină, cod galben de instabilitate atmosferică și vânt

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări de vreme rea, valabile pentru mai bine de jumătate din țară. 

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 28 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03
Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ
Zone afectate: conform textului și hărții

În Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania și nordul Munteniei va continua să plouă însemnat cantitativ și se vor acumula 20...40 l/mp.

COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 28 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03
Fenomene vizate: ploi importante cantitativ
Zone afectate: conform textului și hărții

În județele Suceava, Botoșani, Neamț, Harghita, Covasna și zona montană a județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău și Brașov va continua să plouă important cantitativ și se vor acumula 30...40 l/mp și izolat peste 50 l/mp.

 

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 28 mai, ora 10 – 28 mai, ora 23
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului și hărții

Vântul va avea intensificări temporare în jumătatea nordică a Moldovei și în vestul și sud-vestul Olteniei, cu viteze de 50...60 km/h. În Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali vor fi rafale de 70...90 km/h, iar la peste 1800 m altitudine se vor depăși 90...120 km/h.

 

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50...70 km/h) la munte, Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, vestul și nordul Moldovei și local în nordul Munteniei. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și pe arii restrânse de 30...40 l/mp. După-amiaza și seara, pe alocuri vor fi vijelii și grindină.

Mai multe articole despre: