Cod galben de caniculă, în jumătate din țară. ANM anunță temperaturi extreme - HARTA
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de caniculă, în jumătate din țară. Temperaturile vor fi deosebit de ridicate, avertizează meteorologii.
Interval de valabilitate: 03 iulie, interval orar 12 – 21
Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic
Zone afectate: conform textului și hărții
Joi, în Maramureș, Crisana, Banat, Oltenia și vestul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Vineri, valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor fi în extindere și intensificare în cea mai mare parte a țării.
Mai multe articole despre: