MENIU

Avertizare meteo. Ninsori în zona montană. Care sunt zonele vizate

Ninsori slabe la munte. Foto/Arhivă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o informare de ninsori local moderate cantitativ şi strat nou de zăpadă, valabilă până joi dimineaţa, în special în zonele montane.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 16 martie, ora 8:00 - 17 martie, ora 8:00, aria precipitaţiilor sub formă de ninsoare va fi în extindere dinspre masivele vestice şi va cuprinde toată zona montană.

Astfel, în zona Carpaţilor Occidentali, precum şi în vestul Carpaţilor Meridionali, local, ninsorile vor fi moderate cantitativ (10 - 15 l/mp şi, izolat, peste 20 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent. A