MENIU

Avertizare hidrologică! Cod galben de INUNDAȚII. Ce zone sunt vizate

Pericol de inundații

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii ce vizează, până duminică, cinci şi râurile din Dobrogea.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 15 octombrie, ora 12:00 - 17 octombrie, ora 12:00, se vor produce viituri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Lotru (judeţele Vâlcea, Argeş, Gorj, Dolj şi Olt), Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), Vedea - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman) şi Argeş - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu Râul Doamnei - amonte confluenţă cu Dâmboviţa (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Ilfov şi Giurgiu).

De asemenea, în perioada 16 octombrie, ora 6:00 - 17 octombrie, ora 12:00, se vor semnala fenomene hidrologice similare pe râurile mici din Dobrogea (judeţele Tulcea şi Constanţa).

Hidrologii precizează că se pot produce creşteri ale debitelor, cu probabilitate şi intensitate mai mare, în intervalul 16 octombrie, ora 6:00 - 17 octombrie,ora 6:00, pe unele râuri din judeţele Dolj, Olt, Argeş, Teleorman şi Giurgiu.