MENIU

Vor avea femeile pensii mai mici pentru că trăiesc mai mult?

Foto: monitorulsb.ro

După ce a anunţat că elimină unul dintre privilegiile femeilor în sistemul de pensii, Guvernul se gândeşte cum să procedeze cu al doilea. În cazul în care se va decide folosirea tabelelor diferenţiate, femeile ar urma să primească o pensie mai mică, pentru că punctele acumulate până la pensie ar fi distribuite pe o speranţă de viaţă mai mare.

Vârsta de pensionare va fi egalizată la 65 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, între 2014 şi 2030, eliminându-se astfel o diferenţiere pe care Banca Mondială şi Uniunea Europeană o catalogaseră drept discriminatorie. Următoarea decizie pe care va trebui să o ia politicienii este dacă speranţa de viaţă va fi calculată separat pentru femei şi bărbaţi sau dacă se va face o medie.

“Sunt mai multe variante, unii vor tabele (biometrice - n.red.) unisex, unii vor tabele bisex, încă n-am decis”, a explicat pentru Business Standard Mihai Şeitan, consilierul premierului pe probleme sociale. Acesta a precizat că decizia depăşeşte expertiza tehnică şi ar trebui luată la nivel politic.

În cazul în care se va decide folosirea tabelelor diferenţiate, femeile ar urma să primească o pensie mai mică, pentru că punctele acumulate până la pensie ar fi distribuite pe o speranţă de viaţă mai mare. Dacă speranţa de viaţă luată în calcul este cea medie, asta ar însemna că unele dintre sumele economisite de bărbaţi vor fi redistribuite femeilor. Speranţa de viaţă pentru bărbaţi este de 68 de ani, în timp ce la femei aceasta ajunge la 75 de ani, potrivit datelor INS. Deja, egalizarea vârstei de pensionare este de natură să elimine unul dintre avantajele femeilor la pensionare.

Citeşte mai mult în Business Standard

Mai multe articole despre:
guvern pensii