MENIU

Violenţe la Timişoara, de 1 Decembrie

Violenţe la Timişoara

Incidente în Piaţa Operei din Timişoara, între susţinătorii PSD-PNL şi PD-L. Imbrânceli, fluierături şi scandări. După o serie de schimburi dure de replici şi huiduieli, jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene pentru a calma spiritele.

În timp ce în incinta Operei Române, liderii PSD, PNL, Klaus Johannis şi primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, îşi ţineau discursurile, afară, susţinătorii celor 2 partide îşi adresau replici acide. La un moment dat, jandarmii prezenţi la mitingul electoral organizat au fost nevoiţi să întervină pentru a aplana conflictul.

Piata Victoriei a fost împărţită în două de cordonul de jandarmi: într-o parte sunt cei care participă la mitingul electoral organizat de PSD, iar de cealaltă parte sunt persoanele care protestează faţă de adunarea social democrată. Este vorba de simpatizanţi ai PD-L, foşti revoluţionari şi membri ai galeriei FC Timişoara.

Pe de-o parte susţinătorii Partidului Democrat Liberal scandau  \"Geoana, nu uita, Timisoara nu-i a ta! Ciuhandu tradatorul! Jos comunismul! Rusine!\", \"Proclamaţia de la Timişoara nu-i a voastră\",  iar de cealaltă parte simpatizanţii PSD şi PNL  strigau  \"Jos Băsescu!\" si \"Geoană preşedinte!\".

Mulţimea adunată în centrul Timişoarei îi cere lui Mircea Geoană şi Crin Antonescu să iasă din clădirea Operei şi să vină în în mijlocul oamenilor.