Viena
Turisti din toate tarile, plimbati-va! Vreau sa va propun o vacanta la Viena, o capitala europeana pe care nu ai cum sa o uiti daca o vizitezi macar o zi. Am avut onoarea sa vizitez la prima mea iesire din tara acest oras minunat, plin de atractii turistice si nu numai. Sejurul meu a durat numai 5 zile dar au fost cele mai placute si cu amintiri de neuitat.
Am planificat de acasa ce obiective urmeaza sa vizitam si odata ajunsi am pornit la explorarea in amanunt a orasului. Am fost cazati intr-un apartament cu 3 camere din cartierul 20 (Brigittenau) gasit pe un site cu aceeasi denumire si care avea ca proprietar culmea o ramanca. Conditiile de cazare au fost foarte bune si din punct de vedere al pretului accesibile (100 Euro pe noapte pentru 4 persoane fara masa dar cu bucatarie dotata cu tot ce-ti trebuie).
Prima zi am dedicat-o vizitarii gradinii zoologice din cadrul palatului Schonbrunn un loc minunat atat pentru copii cat si pentru adulti. Am uitat sa mentionez ca am fost si cu juniorul de 6 ani care a fost incantat de multitudinea animalelor si pasarilor din gradina. Am atasat cateva poze din gradina zoologica si din locul de joaca amenajat in interiorul acesteia.