MENIU

Valea Jiului a fost împânzită cu pliante împotriva ministrului Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi

FOTO: RTV
Manifestul intitulat "Valea Jiului, trezeşte-te", face referire la lipsurile materiale din instituţiile din zonă

Împotriva ministrului Tineretului şi Sportului a început brusc o campanie de informare în valea Jiului. Oraşele cu fost împânzite de pliante cu mesaje prin care ministrul Tineretului e acuzat că zona este făcută din nou de ruşine, după mineriade.

Monica Iacob Ridzi s-a prezentat marţi, chiar de ziua ei, în faţa comisiei parlamentare de anchetă. Asta în ciuda faptului că ministrul tineretului a cerut suspendarea comisiei, pe motiv că Parchetul a demarat procedurile judiciare în acest caz.

În mai multe localităţi din Valea Jiului pliantele au fost puse pe maşini sau în cutiile postale de la scările blocurilor. Nimeni nu ştie însă nici cine le-a tipărit şi nici cine le-a distribuit.

Adversarii politici, liderii PSD si PNL din Petroşani spun că nu sunt de acord cu această campanie.

"Cei care au făcut asta nu ar fi trebuit să o facă eu cred că trebuie să aşteptăm organele de anchetă să îşi spună cuvântul şi să nu creăm presiuni suplimentare", a declarat preşedintele PSD Petroşani, Haralambie Vochitoiu.

Nici preşedintele PNL Petroşani, Alin Simota, nu este de acord cu campania. "Cred că dacă cineva are ceva de spus o poate spune direct. Mesajele de acolo puteau fi spuse şi altfel", a afirmat Alin Simota.

Manifestul intitulat "Valea Jiului, trezeşte-te", face referire la lipsurile materiale din instituţiile din zonă, dar şi la cheltuielile ministerului Tineretului. 

Mai multe articole despre:
PNL PSD Valea Jiului mineriade Petroşani