MENIU

Vadim: Băsescu se duce de la Palatul Cotroceni direct la Jilava

<descriere>
V. Tudor: Eu sunt cheia problemei aici

Respingerea dialogului, indiferent care ar fi adevăratele motive ale acesteia, produce adevărate valuri de furie în rândul prezidenţiabililor care aşteptau dezbaterea din această seară cu sufletul la gură. Cel mai incisiv pare a fi, însă, peremistul Vadim Tudor, eternul duşman al preşedintelui Băsescu.

\"Eu sunt cheia problemei aici. Traian Băsescu fuge ca dracu\' de tămâie de mine şi fuge de răspunderea morală şi penală a faptelor sale anti-româneşti\", a spus Vadim Tudor.

Potrivit peremistului, asupra lui Traian Băsescu se va abate o maladie numită \"puşcărie\". \"Fuga, o fi ea ruşionasă şi sănătoasă, dar, în cazul ăsta le va aduce o mare maladie: puşcăria. Băsescu, de la Palatul Cotroceni, se va duce direct la Jilava\", a spus Vadim Tudor.

\"De ce fug toţi? Fug de faptele lor, că au nenorocit această ţară\", a continuat peremistul, adăugând că, \"în fiecare oră, Antonescu şi Băsescu pierd câte un procent în sondajele reale, nu în sondajele scoase din burtă de mafia sondajelor\".

Mai mult, spune Vadim Tudor, între Traian Băsescu şi Crin Antonescu există o alianţă, iar \"suprafaţa lor de contact este Dinu Patriciu, pentru că Patriciu şi fraţii Băsescu exploatează gazele naturale de pe platforma continentală a Mării Negre\".

\"Băsescu şi Antonescu vor să-l extragă pe Geoană şi să-l sfâşie şi să-l bage în sandvişul ăsta şi să-l termine. Din partea mea, pot să-i facă orice, dar mai suntem şi noi în arena de luptă...\", a încheiat peremistul.