MENIU

UPU SMURD se pune în aplicare şi la Bistriţa

<descriere>

SMURD-UL ajunge şi la Bistriţa. Instituţia Prefectului a aprobat înfinţarea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare în oraş. Decizia a fost deja luată iar, în curând, proiectul va fi pus în aplicare.

Avizul înfinţării serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare a fost dat de către Ministerul Sănătăţii, prin intermediul lui Adriean Videanu. Chiar şi ultima procedură, prin care Unitatea de Primire a Urgenţelor din Bistriţa se va transforma în UPU SMURD, a fost deja îndeplinită.

Prefectul Cristian Florian se va întâlni mâine cu directorul Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud, doctor Mircea Gelu Buta, şi cu şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, maiorul Constantin Florea.