MENIU

Un raport al Societăţii Academice arată că bugetul este prea optimist

Foto: RTV

Preţurile vor creşte în ritm galopant, leul o va lua la vale, iar economia ţării va creşte prea puţin. Acestea sunt câteva din concluziile raportului publicat de Societatea Academică Română. Specialiştii contrazic, astfel, datele incluse în bugetul pe 2009 şi spun că estimările sunt prea optimiste.

Raportul Societăţii Academice Române anticipează o economie mult mai fragilă, în acest an, decât anunţă Guvernul. Preţurile ar urma să crească cu aproape un procent mai mult decât estimează autorităţile.

Potrivit raportului, rata inflaţei şi şomajul vor fi şi ele mai mari decât a prevăzut Executivul. În schimb, creşterea economică va fi de trei ori mai mică. Specialiştii chestionaţi de Societatea Academică mai cred că Guvernul nu va reuşi să reducă deficitul bugetar la doar două procente, acesta urmând să fie cel puţin dublu la final de an. Premierul crede, însă, că Guvernul poate atinge obictivele din buget.

"Partidele aflate la guvernare să înghită ruşinea şi să recunoască că au făcut promisiuni nesustenabile şi să vină să spună că acum facem ce trebuie", a declarat Ion M. Ioniţă.

Potrivit premierului, criza economică poate fi şansa României de a se moderniza, prin investiţiile care se vor face în infrastructură. Pentru a scoate economia din criză, Guvernul va lua, însă, măsuri nepopulare, avertizează premierul. O astfel de decizie este reducerea cheltuielilor de personal, care au explodat în mandatul Tăriceanu.

Mai multe articole despre:
buget Raport comisie guvern şomaj optimist