MENIU

Traian Băsescu: Se încearcă şantajul preşedintelui cu ajutorul trusturilor media

Foto: NewsIn
Traian Băsescu: Se încearcă discreditarea preşedintelui cu ajutorul trusturilor de presă

"Autorităţile statului încep să-şi facă treaba. Ştiu că, astăzi, sunt moguli care au intrat în trepidaţii, pentru că văd că li se întâmplă şi oamenilor bogaţi să fie chemaţi în justiţie", a declarat preşedintele Traian Băsescu după întâlnirea de la Cotroceni cu sindicatele din Educaţie, referindu-se la arestările oamenilor de afaceri Gigi Becali şi Cornel Penescu.

"Vreau să infirm faptul că preşedintele s-ar implica în aceste anchete, aşa cum a afirmat presa, fie că vorbim de trustul lui Vântu, fie că vorbim de trustul lui Voiculescu", a spus Traian Băsescu.

Seful statului a acuzat că se încearcă şantajul preşedintelui cu ajutorul trusturilor media care a pornit un război mediatic la adresa familiei sale.

"Nu am nimic nici cu Voiculescu, nici cu Vântu, dar văd că se încearcă şantajul preşedintelui cu ajutorul trusturilor media. Nici şeful statului, nici familia sa nu e deasupra legii, dar s-a mers, totuşi, prea departe cu tot felul de acuzaţii la familia mea. Aştept şi ziua când vor veni atacuri şi la adresa soţiei, pentru că fata mea, Ioana Băsescu, şi-a luat un apartament şi nu şase, cum se afirmă în presă", a mai afirmat preşedintele Băsescu.

Mai multe articole despre:
presă Traian Băsescu preşedinte anchete