MENIU

Traian Băsescu se află într-o vizită oficială în Ungaria

Foto: NewsIn
Traian Băsescu în vizită oficială la Budapesta

Preşedintele Traian Băsescu a fost primit astăzi de omologul său maghiar Laszlo Solyom la Palatul Sandor din Budapesta, cei doi şefi de stat urmând a avea convorbiri oficiale, urmate de declaraţii de presă.

Şeful statului a fost întâmpinat astăzi de preşedintele Ungariei Laszlo Solyom la Palatul Sandor, în cadrul unui ceremonial militar de primire oficială.

Preşedintele ungar i-a arătat omolugului său român panorama capitalei Ungariei, apoi preşedintele Traian Băsescu a semnat în Cartea de Onoare a Palatului.

Ceremonia oficială de primire este urmată de convorbiri tete-a-tete între preşedintele Traian Băsescu şi omologul său, apoi, timp de o oră, vor avea loc convorbiri oficiale cu participarea membrilor celor două delegaţii.

Întâlnirea de la Palatul prezidenţial va fi urmată de întâlniri ale şefului statului cu premierul ungar Ferenc Gyurcsany şi cu preşedintele Parlamentului Kapalin Svili.

În cursul zilei de luni, preşedintele Traian Băsescu va participa la ceremonia depunerii coroanei de flori în memoria "Soldatului Necunoscut" în Piaţa Eroilor şi la Parcela 144 a Soldaţilor români.

Preşedintele va merge apoi la Ambasada României de la Budapesta, unde se va întâlni cu diplomaţii români şi cu reprezentanţii Studenţilor Români şi ai Tinerilor Profesionişti, care studiază şi activează în Ungaria.

De asemenea, şeful statului îl va primi pe Viktor Orban, preşedintele principalului partid de opoziţie, FIDESZ, fost premier al Ungariei.
Seria vizitelor de luni se va încheia cu un dineu de stat oferit de preşedintele Republicii Ungare în onoarea lui Traian Băsescu.

Vizita de stat a şefului statului în Ungaria va continua marţi la Gyula, unde Băsescu va merge la Consulatul General al României şi se va întâlni cu membri ai minorităţii româneşti din Ungaria şi cu Prea Sfinţia Sa Filuan, episcopul Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria.