MENIU

Tenis - Perechea Niculescu/King s-a calificat în turul 2 la Roland Garros. La simplu, Niculescu a fost eliminată în primul tur

Foto: i.cdn.turner.com

Perechea formată din Monica Niculescu şi Vania King (SUA) s-a calificat, marţi, în turul 2 al turneului Roland Garros, după ce a trecut în runda inaugurală de dublul format din americancele Raquel Kops-Jones şi Abigail Spears, informează site-ul competiţiei dotate cu premii de 16 milioane de euro.

Niculescu şi King, favoritele numărul 13 ale turneului, s-au impus în două seturi, scor 6-1, 6-3, iar în faza următoare vor întâlni perechea învingătoare din disputa Kinnie Laisne/Stephanie Vongsouthi (Franţa) - Maret Ani/Kaia Kanepi (Estonia).

Pentru parcursul de până acum, cele două tenismene şi-au asigurat un premiu în valoare de 7.100 de euro.

O altă jucătoare din România aflată pe tabloul de dublu este Sorana Cârstea, care face echipă cu daneza Caroline Wozniacki. Cele două vor juca în primul tur cu perechea favorită numărul 8, compusă din Maria Kirilenko(Rusia) şi Flavia Pennetta (Italia).

Cea de-a treia româncă prezentă în proba de dublu, Edina Gallovits, a părăsit competiţia încă din primul tur.

La simplu, Monica Niculescu a fost eliminată de la Roland Garros în primul tur

Tenismena Monica Niculescu a ratat accesul în turul 2 al turneului Roland Garros, după ce a pierdut meciul din runda inaugurală cu canadianca Aleksandra Wozniak, cap de serie numărul 24, informează site-ul oficial al competiţiei dotate cu premii în valoare de 16 milioane de euro.

Niculescu a pierdut în trei seturi, 4-6, 6-4, 6-3, la capătul unui meci care a durat două ore şi 7 minute.

Pentru participarea la Roland Garros, Niculescu va fi recompensată cu 15.000 de euro.

România mai are o singură reprezentantă pe tabloul principal la feminin, pe Sorana Cârstea, care o va întâlni pe americanca Carly Gullickson, jucătoare venită din calificări.

Celelalte două românce prezente la Roland Garos, Raluca Olaru şi Edina Gallovits, au pierdut tot în manşa inaugurală.

Edina Gallovits a părăsit şi proba de dublu, unde a făcut pereche cu ucraineanca Olga Govorotsova. Cele două au pierdut în faţa favoritelor numărul 16, chinezoaicele Zi Yan şi Jie Zheng, scor 4-6, 2-6.

Mai multe articole despre:
Tenis Roland Garros Monica Niculescu