MENIU

Ţările vest europene sunt afectate de ploi şi vânt - Vezi prognoza meteo pentru Europa

Foto: soulcatcherstudio.com

Ziua de astăzi aduce în vestul Europei ploi, rafale puternice de vânt, dar şi grindină. Vremea este însă ceva mai liniştită în sudul continentului.

În vestul Europei, o activitate ciclonică nord-atlantică se resimte din plin. În aproape toate ţările din această parte, ploile în averse sunt neobosite, şi nu lipsesc nici descărcările electrice, vântul în rafale puternice şi nici grindina.

Cod galben din cauza cantităţilor însemnate de precipitaţii în Franţa, iar la Paris amiaza opreşte mercurul la 24 de grade, ca şi la Londra.

Cod de ploi şi peste nordul Spaniei, ca şi în Elveţia, unde fulgerele sunt cauza avertizărilor emise care au în vedere incendiile de pădure din ce în ce mai greu de controlat. Plouă mult şi în Germania, ca şi în Norvegia şi Rusia, iar temperaturile sunt modeste: doar 15 grade la Moscova şi 21 la Oslo.

Spre sud însă, vremea dă semne de moderaţie, căldură se mai domoleşte, aşa că la Madrid, temperatura nu mai trece de 30 de grade, ca şi la Roma. O idee mai încinsă va fi amiaza la Atena, unde maxima atinge 33 de grade.

Basarabenii se bucură de vreme frumoasă, cu cer variabil şi vânt slab, cel mult moderat. Temperaturile sunt normale pentru această perioadă din an, urcând la cel mult 26 de grade în nord, 28 la Chişinău şi 30 în Cahul.

Nici italienii nu se pot plânge de vreme urâtă astăzi. Cerul numără şi aici doar câţiva nori decorativi, iar vântul aproape că lipseşte din peisajul meteo italian al zilei de azi. Se anunţă 29 de grade la Palermo, Cagliari şi Bologna şi ceva mai multe, 31 la Napoli şi Milano.