MENIU

Suporterii stelişti care au plecat miercuri seară spre Budapesta s-au încăierat cu forţele de ordine în judeţul Argeş

Foto: Realitatea TV
În drum spre Budapesta suporterii Stelei s-au încăierat cu forţele de ordine

Suporterii stelişti din nou agresivi! În drum spre Budapesta, acolo unde, joi seară, a fost programat meciul retur Uipest-Steaua, din preliminariile Europa League, suporterii s-au încăierat cu forţele de ordine.

În drum spre Budapesta, miercuri seară, cei 250 de suporteri roş-albaştrii au făcut un popas într-o parcare din apropierea localităţii Deduleşti, judeţul Argeş.

Pentru că trei din cele cinci autocare au întârziat să plece, jandarmii au intervenit pentru grăbirea îmbarcării suporterilor. De aici a pornit scandalul.

"În momentul în care forţele de ordine s-au implicat în îmbarcarea acestora în autocare au aruncat cu obiecte contondente, sticle şi au făcut uz de petarde împotriva organelor de ordine. Nu au fost făcute reţineri şi nici persoane rănite în rândul organelor de ordine. Urmează să fie identificate persoanele care au instigat la manifestările acestea şi să se ia măsuri ulterioare", a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Argeş, Robert Radu.

Oamenii legii au utilizat gaze lacrimogene şi au tras focuri de armă pentru a-i potoli pe stelişti! 

Fanii steliştii au fost urcaţi până la urmă în autocare şi escortaţi apoi până la ieşirea din judeţul Argeş. 

De altfel, suporterii Stelei şi-au dat în petec chiar de la plecare, din Capitală. În Drumul Taberei, ei au jucat fotbal în mijlocul străzii.

În Ungaria merge şi Cătălin Iordan, suporterul care în 2007 a lovit cu lanţul un cameraman al Televiziunii Române. Iordan a fost condamnat la un an şi şase luni cu suspendare. 

Poreclit Tweety, Cătălin Iordan este cel care în 2007 a lovit un cameraman TVR înaintea derby-ului din Ghencea, Steaua-Dinamo. Iordan s-a ales cu dosar penal şi a fost condamnat la un an şi şase luni cu suspendare.

Lui Iordan i s-a interzis atunci să mai intre pe arenele din România până în 2013. Pedeapsa i-a fost însă ridicată pe motiv că nu reprezintă pericol public. 

Mai multe articole despre:
Steaua Ungaria suporteri stelişti Tweety Ujpest