MENIU

Şoferul care a provocat tragedia de la Scânteia a fost cercetat pentru ucidere din culpă şi catastrofă feroviară

Foto: ziaruldeiasi.ro
Anchetatorii spun că şoferul a dat dovadă de neglijenţă şi neatenţie

Şoferul care conducea microbuzul spulberat de tren a fost cercetat pentru ucidere din culpă şi catastrofă feroviară. Cinci instituţii, de la procurori până la ceferişti, aşteaptau ca bărbatul să-şi revină pentru a-l putea interoga. Anchetatorii voiau să afle ce anume făcea în momentul impactului şi, mai ales, de ce conducea microbuzul fără să aibă contract de muncă. Şoferul care conducea microbuzul a decedat luni.

Anchetatorii spun că, deşi sunt în stadiul administrării probelor, e clar că şoferul a dat dovadă de neglijenţă şi neatenţie.

\'\'Încadrarea este de ucidere din culpă şi catastrofă feroviară până în acest moment. A dat dovadă de neglijenţă crasă\'\', a declarat Mihai Covalciu, procuror Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Şi tatăl şoferului confirmă faptul că acesta nu conducea deloc prudent.

\'\'Am mers şi eu cu el. Nu era deloc atent. Se uita după femei. I-am zis măi Petrişor ai grijă cu oamenii. Trecea pe roşu, se grăbea să prindă clienţi\'\', susţine tatăl şoferului de 26 de ani.

De vină pentru tragedie s-ar face vinovată şi societatea la care muncea tânărul şofer.

\'\'Din punctul nostru de vedere, nu era o cursă legală. Din declaraţiile administratorului pot să vă spun că şoferul nu avea forme legale de angajare, deci nu avea contract de angajare la societate\'\', a precizat Cristian Foia, director ARR Iaşi.

Organele de anchetă verifică acum atât activitatea firmei de transport, dar şi condiţiile în care s-a desfăşurat cursa.

13 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 3 au fost rănite grav, vineri, după ce un tren s-a ciocnit de un microbuz în judeţul Iaşi în apropiere de comuna Scânteia.