Şcolile private sunt mai bune decât cele de stat, iar elevii sunt respectaţi de profesori, crede un elev premiat cu aur în robotică

REALITATEA.NET a stat de vorbă cu Andrei Ruse, unul dintre olimpicii medaliaţi cu aur ai României despre sistemul de învăţământ românesc. Am încercat să aflăm care este părerea unui tânăr de 19 ani, premiat cu cea mai înaltă distincţie la un concurs internaţional, despre felul în care se învaţă în România, cum arată sistemul de predare din şcolile private din România, dar şi despre ce se întâmplă în străinătate pe segmentul învăţământului liceal.

Care crezi că este diferenţa dintre învăţământul privat şi cel de stat? În  afară de faptul că la privat trebuie să plăteşti.

Andrei Ruse: Din ce am văzut eu, şcoala particulară se apropie ceva mai mult de acel \"cum ar trebui\". Profesorii respecta elevii, şi primesc la rândul lor respect. Profesorii nu sunt acei şefi supremi din învăţământul de stat, în faţa cărora trebuie să pleci capul. Mai concret, nu am văzut ca un profesor sa dea un 4, şi elevul să tacă mâlc, chiar dacă nu ştie motivul \"subteran\". Notele se iau pe merit, fie că sunt 1, 4 sau 10.

Care sunt costurile unui elev pe lună sau pe an pentru a urma o şcoală privată în România?

Andrei Ruse: Referitor la taxa, depinde cum priveşti. La şcoala la care am fost elev, taxa lunară era de aproximativ 250 de euro pe lună, dacă nu se aplică reduceri. Avantajul major este că sunt interzise meditaţiile.

Ce oferă în plus învăţământul privat, faţă de cel de stat?

Andrei Ruse: Când un elev nu înţelege ceva, profesorul stabileşte o întâlnire şi îi explică în particular elevului toate problemele. Desigur, totul fiind asigurat de şcoală. Puţină lume calculează costul meditaţiilor la o şcoală de stat; dacă ar face-o, ar vedea că, din punct de vedere financiar, nu prea e  diferenţă. Dai aceeaşi bani pentru a avea un nivel ridicat, dar în învăţământul particular totul se întâmplă mai relaxat, într-un mediu civilizat.

De ce ai optat pentru o şcoală privată?

Andrei Ruse: În clasa a 7-a, când am participat la un concurs de matematică, am văzut cum arată un liceu internaţional de informatică. Arăta bine. Era curat. Lumea ştia să şi zâmbească. Ulterior am aflat ca instituţia se bate pentru primul loc în oraş, ca număr de elevi olimpici. A fost suficient ca să mă convingă.

Crezi că elevii care provin din familii mai puţin înstărite sunt condamnaţi la neşansă pentru că nu au bani să urmeze cursurile unei şcoli private?

Andrei Ruse: În nici un caz. Am avut zeci de colegi din familii cu venituri modeste, dar care au avut ambiţia să facă ceva. Şi această ambiţie s-a materializat în reducerea taxei şcolare cu până 100%, gratuitate la căminul liceului, ba chiar şi burse. Tot ce contează e să vrei sa faci ceva în cei patru ani de studii.

Care sunt condiţiile în care un elev cu venituri modeste poate fi acceptat într-o astfel de şcoală privată?

Andrei Ruse: Există un examen de admitere în acest liceu, care \"pe vremea mea\" consta în engleză (scris şi oral) şi matematică (pentru profilul real), sau limba română (pentru profilul uman). Engleza fluentă este foarte importantă, deoarece predarea materiilor se face în această limbă. Oricine a făcut o şcoală generală cât de cât serios, poate sa treacă examenul. Următorul pas ar fi analizarea rezultatelor la concursuri şi olimpiade, pentru o eventuală bursă.

Se învaţă mai mult la o şcoală privată decât la una de stat?

Andrei Ruse: Se învaţă mai mult din \"ce trebuie\". Profesorii materiilor de cultură generală nu consideră că ce predau ei este cel mai important, ci doar vor să ai idee de ce se întâmplă.

Profesorii vă îndrumă spre o anume specializare?

Andrei Ruse: În liceul în care am fost, se încurajează vârfurile. Când m-am axat pe geografie (unde, din păcate, la olimpiadă nu am obţinut decât menţiune la nivel judeţean), am fost lăsat să învaţ doar la acea materie (+ materiile de bacalaureat). Când am obţinut primele premii în robotică, obligatorii pentru
mine au rămas tot materiile de bac, împreună cu informatica.

Cum vezi tu învăţământul românesc astăzi? Crezi că şcolile din străinătate oferă un nivel de instruire mai bun?

Andrei Ruse: Da. Şcolile din străinătate sunt mai selective în privinţa materiei. Nu încarcă programele şcolare atât de mult. Învăţământul este orientat către aplicaţii practice pentru fiecare temă învăţată, la toate materiile. Ceea ce în România este abia la început - folosirea psihologiei în îndrumarea elevilor - în străinătate are efecte dovedite.

Să vorbim acum şi despre proiectul cu care ai câştigat concursul de la Târgul Naţional de Inventică?

Andrei Ruse: Robotul se numeşte \"Open Hexapod\", şi reprezintă un robot cu 6 picioare (de aici şi numele de Hexapod) + un braţ. În noiembrie am primit o invitaţie să aducem robotul la Târgul Naţional de Inventică, organizat de ForumIT împreună cu ANT (actual Ministerul Tineretului), şi Intel Corp. Surprinderea noastră a fost mare când am văzut că în tot concursul sunt 2-3 echipe de liceu, şi 20 la nivelul facultăţii. Concurenţă dură, însă pentru că aveam un proiect cu adevărat \"cool\", am câştigat premiul cel mare, un laptop oferit de Intel, şi ne-am calificat la Intel ISEF International Science & Engineering Fair, desfăşurat în mai 2009, în Reno, Nevada, SUA. Între cele două, am mai participat şi la Infomatrix 2009, unde am fost premiaţi cu aur.

Andrei Ruse: În septembrie 2008 aveam deja un robot funcţional, sub forma unui tanc, pentru care am primit două medalii (aur & bronz). Am considerat că este nevoie să mai facem un pas, şi am construit împreună cu un coleg de clasă (Cosmin Gorgovan) un robot cu 6 picioare, denumit fără imaginaţie, OpenHexapod. Am vrut efectiv să ne oferim încă o provocare, din care să şi învăţam, dar care să ne şi placă.

Cât timp ai lucrat la robot?

Andrei Ruse: Deşi aveam oareşice cunoştinţe în domeniul roboticii, am lucrat aproape 6 luni pentru a-l aduce la forma finală. Dacă ne-a luat 2 luni construcţia fizică, restul lunilor au fost dedicate \"animării\" acestuia. Ţinând cont că fiecare din cele 6 picioare avea 3 motoare, plus altele 5 pe braţul suspendat, a
fost nevoie de 20-30 de ore efective de lucru pentru a-l face să meargă înainte. Aproximativ la fel pentru mersul înapoi, pentru rotire în ambele direcţii, pentru coborâre, ridicare, echilibrare, etc. Camera video din vârful braţului putea fi rotită şi ea în absolut orice direcţie, aşa că a fost nevoie de multe ore de testare, în aşa fel încât mişcarea ei să nu încurce mişcarea robotului.

Andrei Ruse: În condiţiile în care noi am gândit robotul să fie programabil de către oricine, în aproape orice limbaj de programare existent, aplicabilitatea unei asemenea \"jucării\" este practic nelimitată. Roboţi similari sunt implementaţi de armata americană pentru misiunile periculoase, unde \"o pereche de ochi\" trimisă înainte poate salva vieţi. De asemenea, la Cernobîl, roboţii de acest gen intră în fosta centrală atomo-nucleară şi măsoară nivelul de radiaţii, fără a pune în pericol viaţa nimănui. Cu o structură puţin modificată, roboţi cu unul sau mai multe braţe se găsesc şi în fabricile de vehicule/avioane, unde piesele grele prezintă un risc pentru muncitori. Un astfel de robot poate face treaba unui om mult mai repede, mai sigur, şi implicit, mai ieftin.

Crezi că acest robot s-ar integra în familie...  sau mai bine într-o fabrică?

Andrei Ruse: Sunt sigur că în anul 2009 nu s-ar putea integra decât într-o fabrică, întrucât oamenii sunt reticenţi faţă de noile tehnologii. Dacă avansăm până în anul 2050, cel mai probabil nu ar mai trebui nici să îmi gătesc, nici să fac curăţenie, întrucât roboţii mi-ar asigura tot confortul necesar.

Cât crezi ca ar costa robotul daca ar fi produs (şi utilizat) la scară mondială?

Andrei Ruse: Noi am estimat preţul de producţie al unui astfel de robot la 300-400 euro. Ce pot spune concret este că Open Hexapod-ul ne-a costat aproximativ 4000 de lei, fără a pune la socoteală orele de muncă, energizantele, cafeaua şi curentul consumate.

Ce aduce el nou fata de alte proiecte de acest gen?

Andrei Ruse: Diferenţa principală între ce am creat şi ce există deja este deschiderea faţă de utilizator. Mai exact, noi am conectat motoarele, camera şi restul dispozitivelor la un minicomputer. Acesta din urmă rulează Linux, şi permite oricui să se conecteze la el, la fel cum ar face-o cu un computer propriu-zis. Mai mult, folosindu-se de \"adaptările\" pe care le-am făcut, un programator poate instrui robotul în aproape orice limbaj de programare existent, fără a avea cunoştinţe  deosebite de electronică sau robotică. Am mers pe ideea că utilizatorul trebuie sa aibă o viaţa cât mai simplă. Mai mult, robotul a fost apreciat pentru că la controlul acestuia am folosit o conexiune wireless cum au aproape toate pc-urile din ziua de azi.

Demonstraţiile noastre au inclus controlul robotului de pe PC-uri rulând Windows, Linux, dar  şi de pe telefoane mobile cu Symbian, sau cu Windows Mobile.

SONDAJ