MENIU

Scene șocante la un spital de psihiatrie din România. Un pacient a fost la un pas să fugă cu ambulanța, în toiul nopții – VIDEO

Episod desprins parcă dintr-o comedie neagră, la un spital de psihiatrie din județul Caraș-Severin. Un pacient a profitat de faptul că o ambulanță se afla în curtea instituției, s-a urcat la volan și a vrut să pornească  la drum. Din fericire, intervenția rapidă a polițiștilor a prevenit producerea unor incidente grave.

Episodul a fost relatat de sindicatul polițiștilor de la Europol, care a prezentat intervenția drept una cu risc major pentru siguranța publică.

Potrivit sursei citate, bărbatul se afla internat „în baza unei sentințe penale” și a profitat de un moment de neatenție pentru a se urca la volanul ambulanței aflate în curtea spitalului. Fuga lui a pus imediat în alertă autoritățile.

„Colegii noștri din cadrul IPJ Caraș-Severin – Secția 6 Poliție Rurală Bozovici au intervenit într-o situație deosebit de gravă, cu risc major pentru siguranța publică și pentru viața lor, eliminând un pericol major prin acțiune rapidă și determinare”, a transmis Europol.

Patrula formată din agent Ion Borchescu și agent Ionuț Trocan a reușit să localizeze rapid vehiculul furat într-o parcare publică din Bozovici. La intervenție a participat și polițistul George Boran, aflat în timpul liber, dar care „animat de un profund simț al datoriei” a sărit în ajutorul colegilor.

Individul, „cunoscut cu afecțiuni psihice”, s-a baricadat în autovehicul și a încercat să fugă din nou, însă polițiștii au acționat prompt și l-au imobilizat înainte ca situația să escaladeze, a precizat sursa citată.

Mai multe articole despre:
bolnav psihiatrie fugit ambulanță