MENIU

Scandal în Parlamentul moldovean din cauza Zilei Naţionale a României

Mihai Ghimpu vrea să restabilească ceea ce numește

Comuniştii moldoveni i-au reproşat lui Mihai Ghimpu sărbătorirea lui 1 decembrie la Chişinău.

\"Dle Ghimpu, e ruşinos ce aţi făcut Dvs. de ziua Naţională a României de la 1 decembrie. Avem tot respectul pentru statul vecin, dar Dvs. aţi denigrat esenţa acestui stat! Cred că nu ştiţi istoria, dar vă spun că la 2 decembrie 1917 a fost votată o republică democratică moldovenească!\", a declarat deputatul PCRM, Victor Stepaniuc la începutul şedinţei Parlamentului, potrivit UNIMEDIA.

Un alt deputat comunist, Grigore Petrenco, de asemenea l-a criticat pe Ghimpu: „Ne exprimăm indignarea cu declaraţiile lui Mihai Ghimpu din 1 decembrie. Sunt declaraţii homofobe! Astfel, cerem Parlamentului să includă pe ordinea de zi subiectul privind revocarea din funcţia de preşedinte al Parlamentului a dlui Mihai Ghimpu!\".

Mihai Ghimpu, preşedintele Parlamentului, a reacţionat imediat: „Poate că nu ştiţi, dar în anul 1990, când am devenit deputat, în CV-ul meu era scris că sunt român. Şi tot eu am votat pentru crearea statului R. Moldova. Nu Dvs! Aşa că nu-mi impuneţi mie cum să mă numesc!\"

Gestul care i-a deranjat pe comuniştii moldoveni a constat în faptul că Ghimpu a cerut scuze României pentru acţiunile întreprinse de fosta guvernare comunistă de la Chişinău, într-un discurs susţinut marţi seara, de Ziua Naţională a României, în cadrul recepţiei organizate de Ambasada României la Chişinău.