MENIU

Scandal cu focuri de armă într-o comună doljeană: un tânăr a fost împuşcat de un poliţist

Foto: Realitatea TV

Un tânăr a fost împuşcat de un poliţist, după ce maşina în care se afla l-a lovit pe omul legii. Poliţistul a tras iniţial un foc de avertisment, dar pentru că autoturismul nu a oprit, a mai tras alte trei focuri de armă.

Ajutorul şefului de post dintr-o localitate doljeană a fost lovit de un autoturism în care se aflau patru tineri din Craiova şi care încercau să fugă după ce provocaseră un scandal în comună. Poliţistul a folosit arma din dotare pentru a-i opri, unul dintre pasagerii din maşină fiind împuşcat în mână.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, comisarul Adrian Căpraru, a declarat că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, ajutorul şefului de post din comuna doljeană Botoşeşti-Paia a fost alertat de cei doi paznici ai primăriei din localitate că într-un bar din comună are loc un conflict între două grupuri de persoane.

"Când a ajuns la faţa locului, poliţistul a observat că în faţa localului erau strânse foarte multe persoane şi a încercat să vadă ce se întâmplă acolo. Când s-a apropiat, patru persoane s-au urcat într-un BMW şi au plecat în trombă. Poliţistul a tras un foc de avertisment în plan vertical, dar maşina nu a oprit", a declarat Adrian Căpraru.

Potrivit sursei citate, în momentul în care agentul de poliţie a încercat să se apropie de maşină, şoferul autoturismului a plecat cu autoturismul, acroşându-l pe poliţistul de la Postul din Botoşeşti-Paia. "Când s-a apropiat de autoturism, agentul a fost lovit de maşină. Apoi, agentul a tras alte trei focuri, iar unul din gloanţe a ricoşat din portbagaj în mâna strângă a unuia dintre bărbaţii din maşină", a declarat comisarul Adrian Căpraru.

Maşina cu cei patru craioveni a reuşit să plece din comună, însă lucrătorii de la Botoşeşti-Paia au anunţat dispeceratul Inspectoratulul de Poliţie al Judeţului Dolj, maşina fiind oprită în comuna Breasta. Persoana rănită a fost dusă la Craiova, unde i-a fost extras glonţul.

"În această dimineaţă au fost audiaţi toţi martorii şi toate persoanele şi martorii la acest incident. A fost întocmit dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Poliţiştul va fi dus la IML pentru expertiză", a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, care urmează să dispună măsurile legale ce se impun.

Mai multe articole despre:
armă poliţist focuri împuşcat Dolj maşină autoturism