MENIU

Salariile mai mari decât cel al preşedintelui nu cresc până în 2015, potrivit NewsIn

Foto: pitesteanul.ro

Salariile din sistemul bugetar care sunt mai mari decât cel al preşedintelui României nu vor mai creşte până în 2015. În plus, cel mai mare salariu va fi de cel mult 15 ori mai mare decât al unui debutant, au declarat miercuri pentru NewsIn surse guvernamentale.

Miercuri dimineaţă, liderii partidelor de guvernământ au convenit asupra principiilor ce vor fundamenta legea salarizării în sectorul bugetar, stabilindu-se ca proporţia dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu din sistem să fie de 1 la 15, reducere substanţială faţă de proporţia de până acum, de 1 la 72.

Setul de principii convenit la nivelul coaliţiei a fost discutat şi în şedinţa de Guvern de miercuri.

"Raportul între salariul de bază minim pe economie şi salariul de bază maxim al personalului plătit din fonduri publice va creşte, astfel încât acesta să se apropie de practicile europene, respectiv 1 la 15, iar implementarea noului sistem de salarizare se va realiza într-un termen de cinci ani, prin creşteri salariale diferenţiate, Legea urmând să intre în vigoare în anul 2010", se arată într-un document ce conţine principiile care vor sta la baza Legii unitare de salarizare a angajaţilor din sistemul bugetar, ce urmează a fi analizat de reprezentanţii Cabinetului Boc.

"Astăzi vor fi adoptate principiile care vor sta la baza legii unice de salarizare şi cele nouă criterii de definitivare a funcţiilor în sistemul bugetar, respectiv nivelul studiilor şi competenţe; importanţa socială a muncii; complexitatea şi diversitatea activităţilor;  responsabilitatea şi impactul deciziilor; expunere la factori de risc; incompatibilităţi şi conflicte de interese; dificultatea activităţilor specifice; sfera de relaţii - interacţiunea cu factorii externi şi condiţiile de acceptare pe post", a declarat secretarul de stat în Ministerul Muncii, Valentin Mocanu.

Oficialul din Ministerului Muncii a ţinut să precizeze că Executivul nu a luat miercuri în discuţie documentul ce stabilea ca un conferenţiar universitar să fie echivalentul unui colonel din armată, iar profesorul de gradul I să fie egal cu un căpitan, afirmând că acel material a fost deja prezentat în Guvern în cursul săptămânii trecute "doar în ideea de a comunica stadiul discuţiilor cu sindicatele".

Potrivit notei comune elaborate de Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor, "salariul de bază va deveni principalul element al câştigului salarial şi se va realiza prin includerea în salariul de bază a unor sporuri care au un caracter general".

Documentul mai prevede, în acelaşi timp, că "majorările salariale necesare realizării acestui obiectiv (raportul de 1/15 între salariul minim şi cel maxim n.r.) să aibă în vedere indicatorii macroeconomici şi evoluţia indicatorilor sociali".

Reprezentanţii Ministerului Muncii au precizat pentru NewsIn că este nevoie de o prelungire a termenului privind aplicarea acestei legi până în 2015, "având în vedere conjuctura economică defavorabilă din 2009 şi 2010".

"Termenul limită stabilit iniţial, respectiv 2013, va fi prelungit cu doi ani, iar pentru a se ajunge la raportul de 1/15 între cel mai mic şi cel mai mare salariu, trebuie ca salariile mai mari decât cel al preşedintelui să stea pe loc", au mai spus sursele citate.

Totodată, "construcţia noului act normativ va urmări ca, la trecerea de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare, nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări".

Valentin Mocanu mai spune că termenul până la care trebuie finalizată Legea unică de salarizare a personalului bugetar este sfârşitul sesiunii parlamentare, iar Legea ar putea intra în dezbaterea Parlamentului în luna septembrie, astfel încât să fie aplicată începând cu 1 ianuarie 2010.

Vicepremierul Dan Nica a precizat miercuri că cel mai mare salariu al unui angajat din sistemul bugetar va fi de cel mult 15 ori mai mare decât cel mai mic salariu plătit de la buget şi că partidele de guvernământ îşi doresc ca proiectul Legii salarizării unice în sectorul de stat să producă efecte din anul 2010.

Nica a afirmat că speculaţiile apărute în privinţa sistemului de echivalare a funcţiilor nu au un fundament real. "Echivalarea funcţiilor se va face pe principiul unei salarizări care să respecte competenţa, profesionalismul şi ierarhia socială", a mai spus vicepremierul.