MENIU

Românul acuzat de uciderea fiului preşedintelui Ciadului va fi cercetat într-un nou dosar

Foto: inmagine.com

Marian Cioroianu, românul acuzat de implicare în uciderea fiului cel mare al preşedintelui Ciadului, va fi cercetat într-un nou dosar.

La sfârşitul anului 2008, Marian Cioroianu s-a autodenunţat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a declarat, avocatul Adrian Georgescu.

Potrivit avocatului lui Cioroianu, autodenunţul a fost înregistrat pe data de 29 decembrie 2008, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi urmează să ajungă, potrivit competenţelor, la procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.

Noul dosar ar putea amâna extradarea fostului luptător din Legiunea Străină.

Biroul Interpol urmează să-l extrădeze în Franţa pe Cioroianu, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat mandatul european de arestare emis de autorităţile franceze, pentru a fi judecat în legătură cu asasinarea fiului preşedintelui Ciadului, pe data de 2 iulie 2007, la Paris.

Marian Cioroianu, în vârstă de 42 de ani, originar din comuna Goicea, judeţul Dolj, a fost reţinut de autorităţile române, la sfârşitul lunii noiembrie 2008, într-o pensiune din localitatea Sansimion de lângă staţiunea Tuşnad-Băi.

El era considerat deosebit de periculos, având atribuit cod de periculozitate maxim. Câteva zile a fost monitorizat de ofiţerii de la Direcţia Generală de Informaţii si Protecţie Interna din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

Asupra lui Cioroianu a fost găsit un pistol cu glonţ şi un arc, ambele arme fiind acum în custodia autorităţilor.

Mai multe articole despre:
crimă Interpol Ciad