MENIU

România ar putea primi în 28 iulie prima tranşă din împrumutul de la UE

Foto: blogs.edmunds.com

Comisia Europeană ar putea vira României în 28 iulie prima tranşă, de 1,5 miliarde euro, din împrumutul de 5 miliarde euro, în condiţiile în care emisiunea de obligaţiuni UE va fi lansată în 27 iulie, a declarat secretarul de stat în MFP, Gheorghe Gherghina.

"Ne aşteptăm ca prima tranşă din împrumutul de cinci miliarde euro de la Uniunea Europeană să fie virată în contul Trezoreriei pe 28 iulie, întrucât pe 27 iulie va avea loc lansarea de obligaţiuni a Comisiei. Banii vor fi folosiţi pentru acoperirea deficitului bugetar şi pentru refinanţarea împrumuturilor scadente", a spus Gherghina.

Acordul încheiat de Guvernul României cu CE prevede acordarea unui împrumut în valoare maximă de 5 miliarde euro. Potrivit ministrului de finanţe, Gheorghe Pogea, împrumutul de la CE va fi acordat României în cinci tranşe, din care două în acest an: tranşa din iulie, de 1,5 miliarde de euro, şi a doua, de 1 miliard de euro, în trimestrul al IV-lea din 2009. 

Cea de-a treia tranşă, de 1,15 miliarde euro, va veni în trimestrul al doilea din 2010, alte 1,2 miliarde în trimestrul al IV-lea din 2010, iar ultima tranşă, de 150 de milioane de euro, în trimestrul al doilea din 2011.

Eliberarea următoarelor tranşe este condiţionată, însă, de atingerea anumitor ţinte, stabilite în memorandumul tehnic din acordul de împrumut.

Împrumutul face parte din acordul de finanţare externă de aproape 20 de miliarde de euro încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană şi alte instituţii internaţionale.

România a ajuns în luna martie la un acord pentru o finanţare totală de 19,95 miliarde euro pe o perioadă de doi ani, din care 12,95 miliarde euro de la FMI, 5 miliarde euro de la Comisia Europeană, 1 miliard euro de la Banca Mondială şi 1 miliard euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi International Finance Corporation (IFC).

Banii de la FMI merg la BNR, pentru susţinerea rezervei valutare, sumele de la CE şi Banca Mondială sunt destinate acoperirii deficitului bugetar, iar restul de un miliard de euro este pentru bănci, în vederea susţinerii creditării.

Prima tranşă de la FMI, de 5 miliarde euro, a fost virată la începutul lunii mai, iar Banca Mondială a aprobat săptămâna trecută primul împrumut, de 300 milioane euro, din finanţarea totală de un miliard de euro pentru România.

Mai multe articole despre:
Gheorghe Gherghina