MENIU

Reţea de trafic de persoane, anihilată la Timişoara

Reţea de trafic de persoane anihilată
Reţea de trafic de persoane, anihiliată la Timişoara

Afacerea a trei timişeni, care obligau mai multe tinere să se prostitueze, a fost anihilată de poliţişti. Membrii reţelei s-au gândit la o metodă simplă de îmbogăţire. Fetele trebuiau să întreţină relaţii intime cu persoane dispuse să plătească şi câteva sute de euro. Zilnic, în buzunarele lor ajungeau până la o mie de euro.  Ofiţerii din cadrul Brigării de Combatere a Crimei Organizate Timiş au descins în locuinţele proxeneţilor.

Reţeaua era compusă din doi bărbaţi şi o femeie. Unul dintre membri se ocupa cu transportul fetelor la locaţiile unde urmau să se prostitueze, în timp ce un altul se ocupa de un site pe care erau difuzate imagini şi transmisii online pornografice. Întreaga activitate era coordonată de către o femeie în vârstă de 47 de ani care stabilea sumele pe care fetele urmau să se prostituze.

Clienţii transferau banii în conturi bancare. Cu sumele obţinute, membrii grupării achiziţionau diverse aparate electrocasnice şi bijuterii.În urma descinderilor, anchetatorii i-au reţinut pe cei trei şi i-au prezentat Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de minori, proxenetism, spălare de bani.

Procurorii au decis ca şefa grupului să rămână în arestul Inspectoratului de Poliţie ai Judeţului Timiş pentru următoarele 29 de zile, iar ceilalţi doi să fie cercetaţi în stare de libertate. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei îşi vor petrece următorii ani după gratii.

Mai multe articole despre:
Timişoara procurori