Altadata rectorul unei universitati avea o semnificatie univoca. Rectorul era acela care, pe perioada unui mandat (de la unul la mai multi ani), lua decizii pe baza statutelor si asigura functionarea institutiei in conditiile autonomiei universitare. Conducerea traditionala a universitatii era colegiala in intelesul ca rectorul se consulta cu Senatul - compus din prorectori si decani, uneori si prodecani ai facultatilor - si, dupa cantarirea argumentelor si lasand sa prevaleze argumentul mai bun, lua decizia. Si in conducerea colegiala rectorul ia decizia pe cont propriu si raspunde de ea. Nici o conducere colegiala, oricat de democratica, nu a dizolvat importanta deciziei rectorului, oricat de competenti ar fi membrii Senatului. Citește mai departe...