Ilie Bolojan, mesaj de Paștele catolic: „Să ne păstrăm credința și să privim înainte cu încredere”
Premierul Ilie Bolojan a transmis duminică un mesaj pentru credincioșii care sărbătoresc Paștele catolic, vorbind despre importanța liniștii și a speranței în această perioadă. Mesajul a fost publicat pe rețelele de socializare și a fost unul simplu, apropiat de spiritul sărbătorii.
„Tuturor credincioșilor catolici și protestanți din România, le urez un Paște fericit, cu liniște, sănătate și bucurii alături de cei dragi. Să păstrăm credința și să privim înainte cu încredere”, a transmis șeful Guvernului. Acesta și-a încheiat mesajul cu urarea: „Sărbători binecuvântate!”.
Președintele vorbește despre speranță și sensul sărbătorii
Un mesaj similar a venit și din partea președintelui Nicușor Dan, care a ales să pună accent pe semnificația mai profundă a sărbătorii și pe ideea de speranță.
„Le doresc ca aceste zile de sfântă sărbătoare să fie un prilej de bucurie alături de cei dragi, de speranță și liniște sufletească. Cristos a înviat! Este mesajul esențial care ne reconfirmă încrederea în puterea vieții asupra morții, a adevărului asupra minciunii, a luminii asupra întunericului”, a transmis acesta.