MENIU

Raport SUA: România continuă să fie o ţară de tranzit pentru traficul de droguri

Foto: RTV

Corupţia rămâne o problemă serioasă pentru autorităţile din România. Este unul dintre semnalele de alarmă trase în raportul anual privind drogurile, al departamentului de stat american. Totuşi, documentul nu face explicit legătura între corupţia din România şi traficul de droguri.

Raportul avertizează că România continuă să fie o ţară de tranzit pentru traficul de opiu, morfină şi heroină. Stupefiantele care traversează teritoriul României provin din Afganistan şi au ca destinaţie statele din centrul şi vestul Europei.

În schimb, drogurile sintetice şi cocaina sunt aduse din vestul Europei şi ajung în estul continentului. Raportul american arată că narcoticele sunt transportate mai ales cu maşina, dar şi pe mare, un punct important de intrare fiind portul Constanţa. Bucureştiul rămâne principalul centru de consum al drogurilor din România.

Documentul avertizează că în ţara noastră se consumă mai ales marijuana şi heroină, iar utilizatoriii au vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani, numărul băieţilor fiind de 5 ori mai mare decât al fetelor. Tinerii români preferă din ce în ce mai mult drogurile sintetice precum Ecstasy.

În primele şase luni din 2008, poliţia şi vameşii români au confiscat peste 440 de kilograme de stupefiante, cu peste 250 la sută mai mult, decât în primele 6 luni din 2007.

Mai multe articole despre:
România droguri