MENIU

Radu Câmpeanu: Să fie oricare alt preşedinte, dar nu Traian Băsescu

<descriere>

Liberalul Radu Câmpeanu susţine decizia lui Crin Antonescu de a-l sprijini pe candidatul PSD la prezidenţiale pentru turul doi al alegerilor.

Liderul liberal Radu Câmpeanu a declarat că a venit ala reuniunea de marţi a PNL pentru a-l felicita pe Crin Antonescu pentru rezultatul obţinut. \"Am venit să îl felicit pe Crin Antonescu pentru rezultatul obţinut şi pentru poziţia pe care a adoptat-o. Trebuie să ne înţelegem între noi să vedem cine iese preşedinte, dar nu Traian Băsescu\", a spus Câmpeanu care a mărturisit că nu a participat la referendum. Ca specialist în drept constituţional, Câmpeanu a explicat că sistemul unicameral propus de Traian Băsescu este \"drumul către  sistem politic de atutoritate şi de  lichidare a democraţiei veritabile\".

Radu Câmpeanu a mai argumentat că sistemul unicameral este \"sistemul dictaturilor, adică duce la crearea dictaturilor, adică la crearea unui sistem parlamentar uşor de manipulat  de cel aflat la conducerea ţării\".

Radu Câmpeanu a amintit că din vremea când era student a luptat pentru democraţie şi nu poate acum la bătrâneţe să nu lupte pentru aceeaşi democraţie.

\"Socotesc că e bine că fie oricare alt preşedinte dar nu Traian Băsescu care merge către un regim autoritar personal\", a concluzionat Radu Câmpeanu care s-a declarat de acord ca voturile PNL să meargă către Mircea Geoană: \"Dacă Mircea Geoană a ieşit al doilea să îl sprijinim pe Mircea Geoană\".

Legat de criticile alianţei dintre PNL şi PSD, Câmpeanu a opinat că \"atunci când faci politică trebuie să ai în faţă interesul naţional. PNL este un partid de centru-dreapta, nu de dreapta  cum se spune prosteşte. Ideologia noastră nu are nimic comun cu ideologia de stânga, însă mă întreb dacă PSD este cu adevărat un partid de stânga. Cred că e un partid de stânga cu anumite modificări, dar acum e vorba de interesul suprem al naţiunii rmâne ca să îşi păstreze democraţia. Prin urmare, nu se pune chestiunea asta acum   când trebuie să avem în minte interesul naţional\".

În comparaţie cu politica din Franţa şi Regatul Unit, Câmpeanu a criticat nivelul la care s-a ajuns în politica românească  şi de aceea trebuie luptat împotriva a ceea ce i se întâmplă acum poporului român.