MENIU

Protest cu blitz-uri împotriva adoptării codurilor prin asumarea răspunderii Guvernului

Foto: Realitatea TV
Zeci de tineri au protestat împotriva adoptării codurilor prin asumarea răspunderii Guvernului.

Manifestare anti-coduri. Asociaţia Umanistă Română a organizat duminică seară un protest faţă de modul în care Guvernul vrea să impună codurile civil şi penal. Peste 60 de tineri, înarmaţi cu aparate foto cu blitz au manifestat faţă de decizia Guvernului de a-şi asuma răspunderea pentru coduri.

Potrivit Asociaţiei Umaniste Române, mai multe prevederi din coduri vor restricţiona o serie de libertăţi, printre care şi aceea de a fotografia proprietăţi particulare. "Turiştii ar putea fi daţi în judecată pe motiv că au surprins în fotografiile lor proprietăţi private. Cerem politicienilor să se trezească la realitate şi sperăm că aceste blitz-uri ale aparatelor foto să îi trezească la realitate", a declarat Remus Cernea, preşedinte al Asociaţiei Umaniste Române.

Potrivit protestatarilor, există categorii profesionale care vor fi afectate direct de noile reguli. La manifestare a luat parte şi preşedintele executiv Transparency International România, Victor Alistar, preşedinte Transparency România: "Ei sunt subiectul, tinerii, rezistenţa urbană ca şi asociaţie, ca şi mişcare şi cred că aceste lucruri arată că nu este vorba numai de ONG-urile mari civice, ci este vorba de toţi cei care protestează pentru că este o chestiune care afectează pe fiecare cetăţean".

Membrii Asociaţiei Umaniste Române au depus luni un memoriu la Parlament.