MENIU

Primăria Bucureşti se dă-n bărci sparte de un milion de euro

Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB) nu-i lasă pe bucureşteni să se plictisească. După deja celebrele achiziţii de servicii de pază de la o firmă fără angajaţi sau de motorină luată pe sub mînă, ALPAB sparge din nou piaţa şi ne arată că se poate chiar şi mai bine.

În vara anului 2007, Administraţia a decis să organizeze o licitaţie pentru a cumpăra patru ambarcaţiuni, care urma să fie folosite pentru activităţi de agrement pe lacurile din Bucureşti. Două de cîte 35 de locuri şi alte două de cîte 50 de locuri, în valoare totală de 1,4 milioane RON.

Firma desemnată cîştigătoare în decembrie 2007 se numeşte Euronautica. Iar firma asta s-a angajat prin contract să livreze cele patru vase, cu anumite dotări şi capacităţi de transport, dar şi să le înmatriculeze la Autoritatea Navală Română (ANR). Cu toate astea, la ALPAB au ajuns nişte ambarcaţiuni care n-au nici o legătură cu ce scria în contract. De exemplu, cele două nave de cîte 50 de locuri (RAE 50) ar fi trebuit să fie echipate cu motor Suzuki de 90 CP. În locul lor, cele care au ajuns la Administraţie au motor Johnson de 70 CP. Situaţia este asemănătoare şi pentru bărcile de 35 de locuri (RAE 35), ce-ar fi trebuit să spargă valul echipate cu motoare de 70 CP.

În schimb, au unele de 10 CP plus o carte cu rugăciuni menită să aducă vîntul din spate. Cît priveşte înmatricularea, firma n-a mai înregistrat nimic la ANR. Atunci cînd cei de la ALPAB s-au dus totuşi să înmatriculeze aceste perle ale transportului de agrement, au constatat că RAE 50 (cu o capacitate declarată de 50 de locuri) poate plimba numai 25 de persoane, de fapt, iar RAE 35 doar 10 persoane. Pentru afacerea asta făcută în ape foarte tulburi, a fost pescuit directorul contabil Usein Iuxel, care a acceptat ambarcaţiunile şi a şi plătit facturile. Prejudiciul ar fi de 4,5 milioane RON, suma reprezentînd penalităţile pe care Iuxel ar fi trebuit să le aplice pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către Euronautica. Vînt din pupa, DNA!

Mai multe articole despre:
null