MENIU

Pregătiri intense la PSD pentru momentul exit-poll-ului: agitație, plasme, lumini și scena roșie

Atmosfera de la sediul PSD
Pregătirile de la sediul PSD
Sediul PSD
Sediul PSD colorat în roșu, galben și albastru

Pregătirile sunt în toi la sediul central al PSD. Multă forfotă în curtea din Șoseaua Kiseleff. Se verifică ultimele detalii, se fac probe de sunet și lumini, iar echipele de monitorizare urmăresc programele de ştiri pentru ultimele informaţii.

La sediul central al PSD e zarvă mare. Se fac pregătiri intense pentru momentul anunțării rezultatelor exit-poll-urilor. Scena roșie este gata, pe ecrane uriașe se urmăresc posturile de știri, se fac probe de microfon. Clădirea a fost luminată în culorile tricolorului. Toată lumea e în priză.  Într-o parte a scenei a fost arajată şi o masă pentru tratațiile aduse special pentru momentele de după anunţarea rezultatului votului.

Camerele de filmat și jurnaliștii nu lipsesc din curtea sediului din Kiseleff.  Fiecare vrea să aibă cea mai bună locație de filmare.  Unii râd, alții se uită la ceas să vadă cât mai e până la anunţarea rezultatelor oficiale.

Greii PSD au ajuns deja la sediu. Victor Ponta, Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea sunt în birourile de la etaj, nu stau de vorbă cu presa ca altădată.  Aici a sosit şi candidatul Mircea Geoană care va urmări alături de colegii de partid rezultatul exit-pollului INSOMAR de la ora 21.00.