MENIU

Poiana Stânii Regale din Sinaia, un colţ de natură unic în România

Foto: 4.bp.blogspot.com
La Poiana Stânii Regale poţi ajunge atît cu maşina, cât şi pe jos.

Un tărâm cu iz regal şi o oază de linişte. Aşa poate fi descrisă Poiana Stânii Regale din Sinaia, un colţ de natură unic în România. Situată la baza versantului Piatra Arsă, poiana farmecă prin frumuseţe și vă spune şi poveşti din vremea regilor. Odată ajunşi, cu greu vă veţi lăsa duşi înapoi spre case.

La Poiana Stânii Regale poţi ajunge atît cu maşina, cât şi pe jos. Noi am ales cea de-a doua variantă. Avem de mers o oră şi jumătate. Timpul va trece repede pentru că vom admira peisaje superbe.

Pornim agale pe cărare, prin pădure, urmând cu atenţie traseul marcat cu albastru. Suntem departe de gălăgia din oraş, se aud doar păsărelele rătăcite prin copaci și izvoarele clipocind timid. Un foşnet mai apăsat, undeva departe, ne atrage atenţia. Tufișurile încep să se zbată, se aud zgomote ciudate și...surpriză. Prin perdeaua de frunze apare o ursoaică, însoțită de doi pui.

Noi avem niște fețe...de parcă am fi văzut ursul! Plecăm cuminți mai departe, să nu-i deranjăm, că doar noi suntem musafirii nepoftiți din sufrageria lor.

Stâncile Franz Iosef se află la 1300 de metri altitudine. Pe la 1897, când se pregătea vizita Împăratului Franz Iosef, familia regală a dat ordin ca stâncile să fie amenajate cu trepte și grilaj. După 10 minute de urcat ţi se dezvăluie un peisaj cum rar îţi este dat să vezi.

Mai multe articole despre:
România Sinaia stânci All Inclusive